Cântăreața Camila Cabello a fost marea câștigătoare a galei premiilor MTV EMA 2018, care a avut loc duminică, 4 noiembrie, la Bilbao, în Spania. Artista americană de origine cubaneză, în vârstă de doar 21 de ani, a primit patru trofee, iar pe lista câștigătorilor s-au mai aflat și Dua Lipa, BTS, Cardi B, Shawn Mendes sau Nicki Minaj. Deși a fost nominalizată la 5 categorii, Ariana Grande a plecat acasă fără niciun trofeu.Cântăreața Camila Cabello a avut cele mai multe nominalizări, reușind să obțină premiile pentru Best Song, Best Video, Best US Act și Best Artist.
"Știu cum e să fii fanul cuiva. Îmi aduc aminte cum la 14 ani mă uitam la show-urile acestea cu premii, așteptând ca artistul meu preferat să urce pe scenă. Știu cât de specială este acea legătură dintre un fan și artistul preferat și știu cât de specială este legătura pe care o am cu fanii mei", a declarat Camila Cabello, în discursul de mulțumire susținut după câștigarea primului trofeu din cele patru, citată de Infomusic.ro.
Camila Cabello și-a început cariera solo în 2016, făcând parte din trupa Fifth Harmony. Și-a lansat albumul de debut anul acesta, pe cont propriu, iar materialul a debutat pe prima poziție în topul american Billboard 200. Pe acest disc se regăsește hitul "Havana", distins la EMA cu Best Video și Best Song.
Gala MTV EMA a fost prezentată de Hailee Steinfeld, actrița cunoscută pentru rolurile din "True Grit", "Pitch Perfect 2" și "Pitch Perfect 3". Oana Tache, reporterița cunoscută de la MTV România și Pro TV, a reprezentat România la celebrele premii muzicale MTV EMA 2018, la Bilbao. Oana Tache s-a căsătorit anul acesta, în luna august, cu alesul inimii sale, Filip Onescu.
Înainte de a afla lista completă a câștigătorilor, nu rata cele mai sexy ținute la MTV EMA 2018!
BEST ARTIST
BEST VIDEO
BEST SONG
BEST POP
BEST NEW
BEST GROUP
BEST LOOK
BEST HIP HOP
BEST LIVE
BEST ROCK
BEST ALTERNATIVE
BEST ELECTRONIC
BIGGEST FANS
BEST WORLD STAGE
BEST PUSH
BEST U.S. ACT (BEST LOCAL ACT)
FOTO - Hepta