Lora a luat proporţii, iar dovada stă în cea mai recentă fotografie făcută publică de interpretă. „Se spune că oamenii slabi caută răzbunare, cei puternici iartă iar cei inteligenţi ignoră. (A nu se confunda cu „ignoranţii”)”, a scris Lora pe Facebook.

Lora a luat proporţii. “Chiar te-ai îngrăşat. Nu-ţi stă bine”.  Imaginea care i-a şocat pe fani

Lora a luat proporţii, însă nu îi pasă. Artista se simte bine în pielea ei

„Chiar te-ai îngrășat. Nu-ți stă bine. Și peruca aia, ar trebui să renunți”, „Frumoasă scufița. Am crezut că e Elena Băsescu”, „Ești foarte frumoasă”, sunt câteva dintre comentariile prietenilor virtuali.

Lora nu mai plănuiește nunta cu iubitul ei și nici planuri de vacanță nu își mai face. „Nu, nu este stabilit nimic, nu sunt nici însărcinată. Ne dorim, dar probabiil la anul. Este un an foarte aglomerat, greu. Am face ceva la starea civilă, dar nici aia nu e hotărâtă. Ne tot gândim cum să împăcăm pe toată lumea şi să ne împăcăm şi pe noi, să fie totul ok”, a spus recent Lora la Antena Stars.

Citește și


“Psihiatria“ din Sănătate obligă un copil bolnav de cancer să urce în avion, deși va muri în timpul zborului


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.