Lora a anunțat prin intermediul unor postări pe Instagram că cele două concerte pe care le avea în acest weekend le anulează. Cântăreața, care chiar astăzi, 23 iulie, împlinește 40 de ani, se confruntă cu probleme de sănătate.
„Dragilor, din motive medicale nu mai pot susține concertele programate în acest weekend în Câmpulung Muscel și Zărnești. Îmi pare rău! Ne vedem data viitoare!”, a fost anunțul făcut de Lora pe paginile de socializare.
Totodată, ea s-a fotografiat alături de două dintre prietenele sale. Vedeta apare cu o mască specială pe față. Lora are probleme cu vocea și pentru următoarele cinci zile trebuie să facă repaus, așa i-a recomandat medicul. Face și un tratament injectabil.
„Eu joc mima următoarele 5 zile, că n-am voie să vorbesc. O am pe Diana Mihai, pe care noroc că o iubesc, că altfel injecțiile din posteriorul meu ar fi mult mai dureroase decât sunt.”, a mai dezvăluit cântăreața tot pe Instagram.
Chiar dacă nu este într-o condiție fizică foarte bună, la miezul nopții Lora a fost sărbătorită de prieteni. A împlinit 40 de ani, iar aceștia i-au cântat la mulți ani.