Mădălina Ghenea și Matei Stratan, romantici în public. S-au îmbrățișat în fața tuturor

Comentează

 Mădălina Ghenea și Matei Stratan, romantici în public. După ce s-a spus că nu mai sunt împreună, cei doi le-au dat peste nas cârcotașilor. Prezentă la un curs de actorie, susținut de profesorul ei, bruneta a fost însoțită de tatăl copilului ei și nu părea deloc o femeie nefericită.

Matei Stratan a fost alături de Mădălina Ghenea în sală, iar la un moment dat, cei doi s-au îmbrățișat, spre surprinderea celor prezenți.

Mădălina Ghenea și Matei Stratan, romantici în public. S-au îmbrățișat în fața tuturor

Mădălina Ghenea și Matei Stratan formează în continuare un cuplu

"E un curs foarte plin de emoție. M-am născut în Slatina. Normal că din acel loc, pentru mine, părea imposibil să lucrez cu un profesor ca el, mai ales pentru un proiect important. Îmi e greu să spun să am succesul, că este exagerat. Am făcut proiecte frumoase în care am crezut, dar mi-e greu să spun că am succes. Cred că succesul e un proiect care rămâne pentru totdeauna. Să pleci de acasă la 14 ani, departe de familie, poate fi considerat un sacrificiu. E un drum greu, dar plin de voință și de dorință și iubire pentru această meserie. Iubesc să fiu pe platourile de filmare. De fiecare dată mă îndrăgostesc. Marele meu vis a fost să-mi duc părinții la cinema, să mă vadă pe marele ecran. Eu am început actoria datorită unor copii dintr-o țară săracă. Dacă ei pot, și eu pot. De fiecare dată am ținut să pun România pe primul loc. De exemplu, ia la Festivalul de la Cannes. Iubesc România. Pentru mine, acasă înseamnă România. M-am schimbat din cauza fetiței, în bine. Pot să spun că am un singur regret, că nu a venit în urmă cu 10 ani. Am norocul să am o mamă extraordinară și nu știu cum să îi mulțumesc pentru tot ce face pentru noi. Îmi mai doresc copii. Îmi e greu să plec și câteva minute de acasă", a spus aceasta la Pro tv.

Mădălina Ghenea și Matei Stratan, romantici în public.

Mădălina Ghenea profită din plin de timpul petrecut alături de fetița ei. „Este cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea pentru că o am pe micuţă. Începe să fie o perioadă aglomerată pentru că încerc să mă întrc la lucru. E greu să lipsesc şi o jumătate de oră, să plec de lângă micuţă. Eu aşa sunt. Am nevoie de munca mea. Am construit o poveste frumoasă în 16 ani şi e normal să continue această poveste frumoasă. În bine s-a schimbat viaţa mea de când am copil. Mi-am dorit foarte mult un copil. Am încercat să adopt, nu am reuşit şi mă bucur foarte mult să o am.  Seamănă perfect cu tăticul ei. E superbă! A spus când a împlinit şase luni. M-am simţit minunat, sunt foarte bucuroasă.  Mi-e foarte greu să iau o bonă”, a mai spus Mădălina Ghenea.

Citește și

Fetița medicului Radu Zamfir, debut spectaculos la 11 ani. Lavinia este foarte talentată

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză