Vedeta americană Madonna nu a făcut nicio referire la discriminarea rromilor în timpul concertului său susţinut aseară, la Sofia.
Nu se ştie de ce Madonna nu a mai făcut referire la această problemă şi la Sofia şi nici cum ar fi reacţionat publicul bulgar la o astfel de declaraţie.
Cu câteva zile înainte de sosirea divei în Bulgaria, Biserica Ortodoxă Bulgară a condamnat concertul Madonnei de la Sofia, acuzând-o pe cântăreaţă de lipsă de respect faţă de creştinism şi a făcut apel la bulgari să nu meargă la spectacol.
În opinia Bisericii bulgare, unele scene din show-urile Madonnei contravin moralei creştine.
La concertul Madonnei de pe stadionul Vasil Levski din Sofia, primul pe care artista l-a susţinut în Bulgaria şi cel mai mare eveniment de acest fel din ţară, au fost prezenţi circa 60.000 de fani.
Concertul, programat să înceapă la ora locală 21.00, a debutat cu aproape o oră întârziere. Circa 450 de agenţi de securitate s-au ocupat de menţinerea ordinii la concertul artistei.
Unul dintre membrii trupei Madonnei, îmbrăcat ca Michael Jackson, a imitat celebrul dans 'moon walk'.
Cel mai provocatoar moment al concertului a fost atunci când, Madonna a sărutat o altă femeie din trupa de dansatori de pe scenă.