Madonnanu are de gând să renunţe la dopţia fetiţei din Malawi şi le-a spus apropiaţilor că deşi este criticată pentru ceea ce vrea să facă nu o interesează câtuşi de puţin.
"Când Madonnaîşi propune ceva, va realiza lucrul acela. Şi cu adopţia la fel se va întâmpla. Mi-a spus că este foarte important ca David să aibă o soră, iar ea este capabilă să dăruiască iubire încă unui copil. Pentru a obţine asta va face orice mai ales că ştia exact ce va urma. Înainte de a pleca spre Malawi, mi-a trimis un email care se încheia aşa: să înceapa furtuna", a declarat un apropiat al acesteia.
Chiar dacă potrivit legii adopţiei a statului african părinţii adoptivi sunt evaluaţi pe o perioadă de la 18 luni la 24 de luni, Madonnanu vrea să aştepte atât de mult fiind decisă s-o adopte pe Mercy James în vârstă de trei ani până la sfârşitul săptămânii.