Soțul prezentatoarei Meteo de la PRO TV are afaceri în țările scandinave și călătorește foarte mult în Norvegia și Danemarca. Magda Pălimariu își urmează partenerul, însă nu se mută din România, așa cum s-a speculat la un moment dat.

„Soţul meu este stabilit în Norvegia şi este normal să ne petrecem timpul şi aici, şi acolo. Dar nu mă mut definitiv – aşa cum am tot văzut că s-a scris în ultima perioadă – şi nici nu renunţ la jobul de la PRO TV. Nu se exclud una pe alta, iar decizia de a face naveta este una asumată, care nu ne încurcă absolut deloc, ba din contră”, a declarat vedeta pentru Click!.

Magda Pălimariu nu are de gând să se mute definitiv din țară prea curând și a explicat și de ce. Prezentatoarea rubricii Meteo de la PRO TV nu se poate desprinde de familie, prieteni și nici nu își dorește să abandoneze jobul pe care îl are.

„Aşa cum spuneam, familia, prietenii, jobul sunt în România, aşa că nu, nu este în discuţie momentan. Dar cine ştie în ce locuri ne va găsi viaţa peste zece ani?”, a spus Magda.

magda-palimariu-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

În Norvegia, ea duce o viață liniștită și se bucură de fiecare moment petrecut alături de soțul ei. Cei doi obișnuiesc să meargă în weekend la munte, iar în alte dăți preferă să iasă în oraș.

„Zilele decurg absolut normal. E oarecum mai linişte, deoarece nu locuim în mijlocul oraşului Oslo, ci undeva la 15 minute cu maşina. Mergem aproape în fiecare weekend la munte, cu toate că şi unde locuim este un loc foarte liniştit, cu o apă curgătoare în faţa casei, pe unde mă plimb în fiecare dimineaţă. Uneori, seara, ne place să ieşim în oraş”, a povestit Magda Pălimariu despre viața pe care o are în Norvegia.

Programul pe care îl are în România nu s-a schimbat mai deloc. „Nu s-a schimbat nimic. Îmi petrec timpul cu prietenii, merg să-mi văd familia, în Sibiu – mă încarcă foarte mult timpul petrecut acolo şi sunt prezentă la muncă, la jurnalul principal. Când e nevoie să merg dimineaţa e un pic mai complicat, că mă trezesc foarte devreme”, a mai declarat prezentatoarea Meteo de la PRO TV, pentru sursa mai sus menționată.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI