Mama Adrianei Bahmuțeanu, internată în spital. „N-a mai ajuns azi la procesul unde și-a cerut dreptul să își strângă în brațe nepoții”

Comentează

Mama Adrianei Bahmuțeanu a fost internată de urgență la Spitalul Fundeni din Capitală, după ce organismul ei a cedat. Din păcate, femeia nu a mai ajuns la procesul intentat pentru a-și putea strânge nepoții în brațe, pe cei doi băieți ai fiicei ei cu Silviu Prigoană. Anunțul a fost făcut de fosta prezentatoare TV.

„Mama n-a mai ajuns azi la procesul unde și-a cerut dreptul să își strângă în brațe nepoții. Nedreptatea, stresul prelungit, dorul de copii și neputință de a face mai mult au copleșit-o, au dus-direct spital, după ce organismul i-a cedat!

Cât de nedreaptă este viață!!! Mama și-ar fi dorit o bătrânețe linsitita, înconjurată de copii, nepoți și strănepoții însă lupta asta de luni de zile prin instanțe și stresul prelungit a pus-o la pământ!

Mă rog bunului Dumnezeu să îi dea putere să trăiască și să-și mai vadă o dată nepoții,pentru că cei care i-au îndepărtat în mod injust și ticălos de bunica lor vor plăti cu vârf și îndesat!!!

Le mulțumesc medicilor de la Spitalul Fundeni fiindcă azi i-au salvat viață mamei mele!!!
Și,țineți minte : prețuiți-vă și onorați-vă părinții cât sunt în viață!!! Bucuria lor cea mai mare este să își vadă copiii fericiți și împliniți!

P.S poză este de la ziua ei, de acum o luna, când încă mai trăgea speranța că lucrurile se vor îndrepta”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe contul de socializare.

„A suferit un accident vascular cerebral, este internată la Spitalul Fundeni, la neurologie. Au copleşit-o grijile, suferinţa, faptul că, iată, ne luptăm prin tribunale, prin procese, ca să ne cerem drepturile. Ea avea astăzi termen la proces. Nu a mai ajuns la propriul proces în care cerea relaţii personale cu nepoţii. A ajuns, din păcate, la spital. Îmi pare foarte rău pentru ea, m-am rugat astăzi toată ziua să o ţină Dumnezeu în viaţă”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la Știrile Antena Stars.

Recent, Adriana Bahmuțeanu a început procesul pentru moștenire pentru a se asigura că cei doi băieți ai ei vor primi partea lor de avere, din partea fostului soț, Silviu Prigoană, care s-a stins din viață în urmă cu câteva luni. Vedeta a lămurit lucrurile și a contrazis zvonurile cum că ar urmări să pună mână pe banii lui Silviu Prigoană.

„Nu am cum să intru în posesia averii lui Prigoană, pentru că eu nu primesc nimic din moștenire. Noi eram divorțați de 10 ani. Prin copii da, dar eu sunt obligată ca reprezentant legal să pun banii într-un cont sau să administrez, din care nu pot lua un leu. Dacă iau un leu, e penal.

Dar pentru copii și pentru dreptul lor care li se cuvine, mă lupt cu acești frați mai mari care vor, de fapt, să le ia banii”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în emisiunea Xtra Night Show, prezentată de Nasrin Ameri și Andrei Ștefănescu. De la moartea fostului ei soț, Adriana luptă să își aducă băieții alături de ea. Aceștia locuiesc încă în casa tatălui lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește