Mama Mădălinei Manole a murit la șase ani de la dispariția artistei. Eugenia Manole avea 72 de ani, iar vestea morţii sale a fost confirmată de fratele artistei, Marian. Recent, Eugenia Manole a suferit o intervenție chirurgicală complicată care a imobilizat-o la pat. Se pare că femeia avea cancer la plămâni, pe care medicii i l-au depistat în urmă cu aproape două luni.
Fratele Mădălinei Manole, Marian, şi-a schimbat fotografia de profil punând o lumânare aprinsă, iar Tiberiu Baroian, vărul Mădălinei Manole, a spus că femeia a murit neîmpăcată. Ea va fi înmormântată marţi, într-un cimitir din Ploieşti.
Mama Mădălinei Manole a murit, după ce în urmă cu șase ani, artista s-a sinucis
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită moartă în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. După moartea fiicei ei, viața Eugeniei Manole s-a schimbat total. A suferit cumplit și a încercat să facă tot posibilul pentru a demonstra că artista nu s-a sinucis și că vinovat de moartea interpretei ar fi soțul acesteia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_30d3ae8ded9583d132fba31edca1bad6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62a44f99232bf96b8a8ef2ba23a703bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a55fd97a1e93d2a996678a78f2e0a17e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_12e4c66f1909a6fac7b1d6590294dfc6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.