Mama Mariei Constantina impresionat prin eleganță și le-a arătat tuturor cât de mândră este de fiica ei. Femeia a vorbit despre viața de familie, dar și despre cât de mult îi plăcea interpretei să cânte prin casă, atunci când era mică.
Mama Mariei Constantin a dat tot din casă
„Nu au fost copii foarte răi. Erau uniţi la greu. Visul ei, nu ştiu dacă neapărat a fost un vis, însă a cântat de mică prin casă. Dacă auzea la televizor o melodie încerca să redea„, a povestit mama Mariei Constatin despre copiii ei, la Antena Stars.
În ciuda zvonurilor apărute la un moment dat, cum că mariajul Mariei Constantin cu Marcel Toader ar fi pe final, cei doi soți se înțeleg de minune. Aceștia au o căsnicie fericită, în care certurile par să lipsească. Cel puțin asta a mărturisit artista, referindu-se la relația cu soțul ei. Maria spune că ea știe foarte bine cum să evite discuțiile conflictuale, asta și pentru că nu-i plac certurile de niciun fel. ”Timpul petrecut împreună e foarte important, te ajută să te cunoști mai bine. Lucrurile s-au schimbat în bine de cnd ne-am căsătorit. Știm ce-și dorește fiecare de la viață. Mă bucur că de cele mai multe ori nu avem opinii diferite și ne înțelegem Sau chiar dac-l văd că nu prea-i convine ceva, atunci îi spun: dar tu cum ți-ai dori? Noi rezolvăm totul prin comunicare. Nu trebuie să ajungem la discuțții conflictuale. Nu se poate certa cineva cu mine. Nu mi place și nu știu să mă cert. Prima reacție e să plâng, de aceea evit. Las de la mine, iar a doua zi îl iau prin învăluire”, a declarat Maria Constantin pentru Libertatea.