„Pe o insulă, la soare, lângă ocean, ne-am teleportat după filmari şi aşa pot spune că nu ne-am rupt de tot de atmosfera de pe platou, pentru că am plecat împreună cu câţiva colegi din cast. Am vrut să facem trecerea de la zile de muncă intensă, petrecute în faţa camerei, pline de emoţii pentru că se apropia finalul serialului, la vacanţa mult aşteptată şi la perioada de odihnă, cât mai uşoară, ca să putem digera această schimbare majoră din vieţile noastre. Tenerife este un loc de văzut, nu atât de mult pentru plajă, ci pentru peisajele superbe şi atracţiile turistice pe care le oferă insula”, a declarat Mara Oprea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Destinaţia aleasă a cucerit-o definitiv şi pe Oana Moşneagu: „Am avut o vacanţă frumoasă, plină, rareori m-am gândit la “acasă”. De asta aveam nevoie, de un loc care să ne deconecteze complet de tot ce înseamnă ritmul nostru normal. Tenerife e o variantă faină de vacanţă, e un loc în care poţi să te bucuri şi de o zi de plajă într-un loc cu apă azurie, să te întinzi pe o alta cu nisipul negru, să te aventurezi în parcul acvatic numărul 1 din lume sau pe drumurile incredibile care traversează insula sau urcă spre Teide.

Nu ai timp să te plictiseşti, dar rişti să te întorci obosit acasă, aşa cum ne-am întors noi, după zile atât de pline şi de active. Una peste alta, a fost o vacanţă mult aşteptată, faină, care s-a simţit mult mai scurtă decât a fost!”, în vreme ce Vlad Gherman a completat: „Vacanţa din Tenerife a fost un “never have i ever” pentru amândoi.

Nu mai fusesem niciodată acolo şi pot să spun că a meritat fiecare clipă petrecută acolo cu prietenii. Am venit mai obosiţi decât eram când am plecat, pentru că am vrut să profităm la maximum de vacanţă şi să explorăm cât mai mult din insulă. Am mers în fiecare zi la plaje diferite, am vizitat Loro Parque (una dintre principalele atracţii din Tenerife), Siam Park (aqua park-ul care are cel mai înalt tobogan pe care m-am dat vreodată), un sătuc între munţi (Masca Village) şi ne-am bucurat de apa rece a oceanului care era perfectă pentru zilele calde pe care le-am avut acolo”.

Pe cei trei, telespectatorii îi vor putea revedea în ultimul capitol al poveştii „Adela – Ce-i al tău e și al meu”, care aduce în prim plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse între lupta dintre bine şi rău. Noul sezon începe pe 25 august și va fi difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Urmărește-ne pe Google News