Aflat recent la Universitatea de Vest din Cluj, la evenimentul în cadrul căruia i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, celebrul actor şi-a exprimat susţinerea faţă de oraşul Timişoara în cursa pentru stabilirea Capitalei Culturale Europene din 2021, în condiţiile în care unul dintre contracandidaţi este chiar Cluj-Napoca, oraş în care maestrul s-a născut şi încă locuieşte. După decernarea titlului, artistul în vârstă de 78 de ani a declarat în stilu-i personal: “Eu nu pot să mă împart chiar aşa între Cluj şi Timişoara, dar ţin la dumneavoastră, mai ales că acum sunt Doctor Honoris Causa. Eu cred că o să fiu cu dumneavoastră în toată această aventură a Capitalei Culturale Europene, pentru că îmi doresc să reuşiţi asta. O să văd ce se întâmplă la Cluj”, a spus actorul, în semn de recunoştinţă.

Zece oraşe, o singură Capitală

Declaraţia a stârnit însă valuri de revoltă pe bloguri şi site-uri de socializare, mai ales că autorităţile din Cluj-Napoca au inaugurat în 2011 un cinematograf care poartă numele actorului, ca dovadă de apreciere faţă de interpretul lui Mărgelatu. Până acum, 10 oraşe din România şi-au anunţat candidatura pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021: Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Oradea, Alba-Iulia, Braşov şi Sfântu Gheorghe. Mai durează până aflăm, dar lupta se duce deja.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.