În anul în care împlinește 80 de ani, venerabila artistă ce a promis că își încheie cariera muzicală a devenit ca și soțul său, Mircea Câmpeanu (FOTO), cetățean al Statelor Unite. Gonită mai degrabă și de pierderea casei din centrul Capitalei unde a trăit zeci de ani, Maria Ciobanu locuiește într-un imobil nou, în curtea fiicei sale, solista Camelia Ciobanu Filip, sora mijlocie a lui Ionuț Dolănescu, într-un cartier select din Los Angeles, foarte aproape de malul oceanului. Loc în care se simte extraordinar și unde face zilnic lungi plimbări, atât de necesare stării sale de sănătate, după ce a suferit, în urmă cu câțiva ani, un accident celebral și complicații respiratorii.

maria-ciobanu-sot

Maria Ciobanu în SUA. Are aproape toată familia acolo

Artista se bucură de privilegiul de a fi bunică, se ocupă de nepoțeii săi, Mariana și Cristian, gătește și face curat. Viața în Statele Unite îi priește, mai ales că o mare parte a familie sale se află acolo, este vorba de Ionuț Dolănescu, Doinița și cei trei nepoți, de asemenea rezidenți, însă, pe coasta cealaltă a Americii (Orlando, Florida). În afară de iubitorii muzicii sale, în România nu mai are pe nimeni, fiica sa cea mare, soprana Leontina Văduva, pe numele său Liliana Ciobanu, fiind stabilită la Paris. Dar și ea are o casă în SUA, la New York.

Pensionarii speciali de la SRI, Interne și Armată cu locuri bine remunerate și la universitățile de stat. Alexandru Călin Bădărău, 19 salarii de la stat și privat
Recomandări
Pensionarii speciali de la SRI, Interne și Armată cu locuri bine remunerate și la universitățile de stat. Alexandru Călin Bădărău, 19 salarii de la stat și privat

CITESTE SI:

MOTIVUL pentru care Maria Ciobanu se retrage din activitate. Ionuț Dolănescu dă din casă

 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.