Maria Dragomiroiu și-a amintit cu durere și cu lacrimi în ochi de anii copilăriei. “Cred că sunt printre puținele persoane care nu tânjesc după copilărie și nu-și mai doresc să fie copil. Copilaria mea a fost una grea pentru că am avut un tată destul de dur, poate prea dur pentru niște copii care nu înțelegeau despre ce e vorba și carora tot timpul le era frică. Am fost și foarte săraci și nu aveam cu ce să ne îmbrăcăm bine, să ne încălțăm bine… Și la țară trebuia să mergi cu vitele și dacă erai desculț era foarte greu. Mi-aduc aminte cum fugeam foarte repede ca să nu aibă timp vârful pailor să intre în talpă. Asta nu uiți niciodată”, a declarat Maria Dragomiroiu la Acasă TV.

Acum ceva vreme, interpreta a făcut dezvăluiri cutremurătoare în cartea ei, „Maria Dragomiroiu, cântecul şi dragostea”, legate de socrul său care era alcoolic. ”Când se afla în crize, ne ameninţa cu cuţitul. Când eram însărcinată cu Ileana în şapte luni, s-a înfuriat, nu ştiu de ce, s-a repezit la mine şi a vrut să mă înţepe în burtă cu o foarfecă mare. Dar Ion (n.r. soţul ei) i-a dat peste mână şi astfel am scăpat. Nu era un om rău, dar nu mai ştia de el, amesteca medicamentele de depresie cu băutura, iar efectele erau devastatoare. Când mai rămâneam la el, dormeam cu cuţitele sub pat. Era imprevizibil. Plângeam tot timpul… Cât am fost gravidă cu Ileana, ochii mei nu cred că s-au uscat vreodată din cauza lacrimilor”, a scris ea.

Deși a îcercat să îi facă rău, Maria Dragomiroiu nu îi poartă pică bărbatului. „Nu era un om rău. Lua medicamente pentru depresie şi mai consuma şi alcool. Era greu când le încurca. A fost la un pas de a-mi face un rău, dar nu-l urăsc. Sper să fie bine acolo, în Cer. Nu mă gândesc. Trebuie să ne bucurăm de momentele pe care le trăim, să ne bucurăm atunci când unei colege îi merge bine în căsnicie, să nu fim ca un ghimpe”, a spus ea la Antena Stars

Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
Playtech.ro
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută