Marina Almășan și-a suspus părinții în copilărie la tot felul de provocări, mai ales că la vârsta de 5 ani a alertat poliția pentru o presupusă bombă. Ulterior, ea a conștientizat regulile casei și s-a obișnuit cu rigorile impuse de părintele ei. Chiar a încercat, pe cât posibil, să le respecte. Prezentatoarea emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10” și-a pus în valoare feminitatea în adolescență, dar nu pentru că a simțit nevoia unei schimbări, ci  pentru a nu face notă discordantă.

Foarte târziu și mai mult înscriindu-mă în efectul de turmă, pentru că cele din jur începuseră să fie cochete, a trebuit și eu să mă adaptez ca să nu rămân în urmă. Am avut un tată foarte sever, care mi-a imprimat o educație spartană și nu vroia să mă vadă fardată, cu rochii decoltate, cu sandale cu toc”, a declarat, pentru Libertatea, Marina Almășan.

Sandalele cu toc și scandalul monstru

Vedeta TVR 2 își amintește că momentul în care a purtat, pentru prima dată, încălțăminte cu toc mic a fost unul memorabil. Și asta din cauza tatălui său care nu a fost de acord cu așa ceva. Acesta s-a opus vehement, chiar dacă Marina o avea de partea ei pe mama sa.

Țin minte că prima mea pereche de sandale cu toc de 3 cm mi-a fost cumpărată pe șest de mama când aveam 14 ani. Și în momentul în care tata m-a surprins probându-le în oglindă, a ieșit un scandal monstru! Asta a fost povestea primelor mele perechi de sandale”, ne-a spus Marina Almășan.

VIDEO EXCLUSIV/ Marina Almășan a avut o educație spartană: “Când m-a prins tata că probam sandale cu toc, a ieșit un scandal monstru”

S-a împrietenit cu machiajul în liceu

În adolescență, Marina Almășan a devenit ceva mai atentă cu imaginea ei. Observând că a intrat în colimatorul colegilor, aceasta a început să petreacă mai mult timp în fața oglinzii înainte de a pleca la școală. “După aceea, când au început să apară curtezanii, așa prin liceu, am început și eu să fiu așa mai atentă, să mai pun câte un creion dermatograf la ochi, să mă mai dau discret cu un ruj roz, dar nu am fost niciodată exagerat de aranjată, am fost întotdeauna în limite normale”, a conchis prezentatoarea TV.

Video: Cosmin Nistor

Citeste si: VIDEO EXCLUSIV/ Amintiri din copilărie. Marina Almășan era renumită în bloc pentru trăsnăi. La 5 ani a alertat miliția pentru o presupusă bombă

FOTO Alice Peneacă, complet dezbrăcată! Imaginea necenzurată a fost scăpată pe net
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Alice Peneacă, complet dezbrăcată! Imaginea necenzurată a fost scăpată pe net
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Mărturiile cutremurătoare ale românilor prinşi în iadul din Grecia: "Plouă cu foc. E grav! Un fel de Apocalipsă"
Observatornews.ro
Mărturiile cutremurătoare ale românilor prinşi în iadul din Grecia: "Plouă cu foc. E grav! Un fel de Apocalipsă"
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Știrileprotv.ro
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!