„E un Recviem al unei amintiri nemuritoare”, spune Mark. „Aveam linia melodică și tema piesei (pe atunci fiind ,,Vina ta”), încă din decembrie. Dar simțeam că lipsește ceva și anume care să pornească focul sălbatic, adică emoția. În următoarele luni am trăit o situație și o stare care până atunci mi se păreau departe de adevăr, întâlnite doar prin filme și cărți… O iubire platonică însă, în care de data aceasta eu eram cel rece. Încercam să mă conving că ar trebui să simt ceva, că este persoana potrivită, însă inima încăpățânată îmi dădea la rugăminte și de atunci ,,Vina ta” s-a transformat în ,,Vina mea”, era vina mea ca nu simțeam nimic, mi-am asumat autoacuzația și duc responsabilitatea pentru asta”, adaugă artistul.

Piesa, care vorbește despre durerea vinovăției, a fost scrisă de el, în colaborare cu Irina Kupco. „Partea cea mai personală și cea mai puternică pentru mine este, „3 metri mai jos de podea, îngropam noi, minciuna eu tot simt ceva, cu lacrimi în ochi, te ascunzi în sine, sufoci în palmă fluturii hrăniți de mine”. Mă duce instant în momentul în care stăteam jos pe podea în mijlocul nopții și ne zgâriam unul pe altul cu cuvinte…  Așa focul piesei a izbucnit și abia după vreo 3-4 luni am decis că piesa aceasta trebuie să prindă viață. Am lucrat la ea cu Irina Kupko și Alex Cotoi, ca într-un final să vă oferim ceea ce puteți asculta acum. La clip am lucrat cu Spoiala Brothers și ne-am străduit să-i oferim un mesaj, o antiteză a piesei”, încheie artistul. Mark Stam este un cântăreț și compozitor originar din Republica Moldova, care s-a lansat în martie 2017. Acest proiect a fost conceput de către label-ul SpoialaBrothers și tânarul Marius Stamatin (aka. Mark Stam).

Citește și

Simona Halep e pe primul loc și în topul câștigurilor din tenis în 2018. Câți bani a strâns și ce alt record mai deține românca

 

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Playtech.ro
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)