Vedeta de televiziune Alina Pușcaș a acordat un interviu pentru Antena Stars, în care a făcut tot felul de confesiuni despre viața și cariera sa.

„În momentul de față, de un an de zile, pot să zic că nu m-am mai ocupat de mine, n-am avut când, n-am avut timp. Și am dedicat cred că tot timpul familiei, lui Mihai, copiilor și proiectelor, atât. Eu nu am existat, sincer”, a declarat Alina Pușcaș la postul de televiziune Antena Stars.
„Cumva îmi și place foarte mult ceea ce fac și nu aș renunța definitiv. Oricum ei sunt pe primul loc, familia, dar nu aș renunța și la cariera asta. Am 34 de ani și încă mi pot. Probabil că la partea de televiziune, sfârșitul va fi mult mai rapid. dar la partea de film se poate duce mult și bine. În orice serial și film există personaje de toate vârstele, așa că nu m-aș opri. Și eu am avut momente în care am căzut foarte tare, psihic vorbind, sau, mă rog, ca și poftă de viață să zic. Eu nu sunt genul de om care să își arate public lucrurile astea. Când e să sufăr din cauza a ceva, o fac singură, o fac acasă. Stau eu în intimitatea mea și încerc să reglez lucrurile cu mine, să mă descurs singură. Sunt propriul meu psiholog. Nu e ușor deloc. Încerc și întotdeauna există perioade în care suferă câte cineva. Adică, în momentul în care am filmări… Bine, suferință poate e un pic prea mult spus, cuvântul ăsta e mult prea greu. Dar, are de suferit pentru că nu e loc să petrec mai mult timp”, a mai spus ea.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Mărturisirea Alinei Pușcaș. "De un an de zile nu m-am ocupat de mine. Eu nu am existat"

„Din iulie nu am mai plecat nicăieri. E o frustrare, pentru că văd că toată lumea este plecată în august. Și noi tocmai în august am început toate filmările. dar ne luăm noi revanșa cumva. Am zis că poate mai reușim să stăm o săptămână cu copiii pe undeva plecați, la cald. Dar înă nu știm sigur unde și cât de repede se va întâmpla asta, pentru că, din fericire și din păcate, ambele proiecte vor dura mult și bine”, a adăugat vedeta.

Mărturisirea Alinei Pușcaș. "De un an de zile nu m-am ocupat de mine. Eu nu am existat"
„N-am mai avut timp de mine deloc, deloc. Asta e partea care suferă cel mai mult și poate că am noroc cumva că de la Mama-Natură mi-e dat poate să nu mă pot îngrășa atât de ușor, deși eu mă îngraș ușor. ceva e acolo. Cred că e noroc. la saloane de cosmetică și de întreținere n-am fost decât foarte rar. Nu știu dacă am fost de cinci ori în viața mea. Eu aș vrea să mă duc, dar n-am răbdare. Și nu pot să mă țin de programări. pentru că programul este atât de haotic și cu filmările, nu pot să țin de o programare. De-abia reușesc să mă duc să îmi fac manichiura și pedichiura. Și asta trebuie să o fac neapărat. la sală nu am reușit să merg de un an de zile. Sunt chiar supărată pe chestia asta și am și plătit degeaba abonamentul”, a încheiat Alina Pușcaș.
Alina Pușcaș este cunoscută publicului telespecttor din postura de actriță și prezentatoare de televiziune. Este căsătorită cu medicul stomatolog Mihai Stoenescu. În 2015, în luna august, vedeta a devenit mămică pentru prima oară, atunci când a adus pe lume un băiețel, Alexandru. În luna octombrie a anului 2016, Alina Pușcaș a devenit mămică pentru a doua oară. Ea a adus pe lume o fetiță care a primit numele Melissa Antonia.

Schițele unei crime puse la cale de un fost procuror, care dorea să scape de nevastă, au mai băgat, după 13 ani, un complice la pușcărie
Recomandări
Schițele unei crime puse la cale de un fost procuror, care dorea să scape de nevastă, au mai băgat, după 13 ani, un complice la pușcărie


Citește și: SUPER EXCLUSIVITATE/ Primele imagini cu Elena Udrea gravidă în 7 luni. Avem fotografiile și dovezile pe care le vâna toată lumea!

FOTO/ Coperta cu Elena Udrea din revista VIVA! a devenit virală pe Facebook. Au apărut primele glume


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI