Mesajul Gabrielei Cristea în Joia Mare a fost transmis de aceasta, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Însărcinată în 16 săptămâni, aceasta a măsturisit că a fost trădată de prieteni, în trecut.
Mesajul Gabrielei Cristea în Joia Mare a fost transmis la scurt timp după ce toată lumea a aflat că prezentatoarea tv va deveni mamă.
"E Joia Mare, iar drumul spre IAD este pavat cu intenţii bune. Ştiţi bine că astăzi Iuda l-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginţi. Probabil fiecare dintre voi v-ati simţit trădaţi de prieteni şi aţi simţit că printre cei apropiaţi, undeva, acolo, v-au dat sărutul lui Iuda. Asta este, suntem oameni, suntem păcătoşi, se mai întâmplă şi asta", a sus Gabriela Cristea în emisiunea sa. Gabriela Cristea este însărcinată și va naște în toamna acestui an.