Mesajul transmis de Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu. Dovada că suferă. „Campionii nu se formează în zilele bune”

Comentează

Rareș Cojoc și Andreea Popescu au ajuns la divorț după 10 ani de căsnicie și 15 ani de relație. Cei doi sunt părinții a trei copii și păreau a fi unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Chiar dacă până acum nu a dat nicio declarație despre separare, campionul de dans sportiv a transmis un mesaj în mediul online, care lasă să se vadă că suferă.

Pe contul personal de Instagram al lui Rareș Cojoc a apărut un citat motivațional despre devotamentul de care acesta dă dovadă în cariera lui de dansator, în ciuda momentelor grele prin care trece din punct de vedere personal.

„Campionii nu se formează în zilele bune, ci atunci când aleg să fie prezenți în momentele grele”, este mesajul de pe profilul lui Rareș Cojoc.

Zilele trecute, mama lui Rareș Cojoc a avut prima reacție după divorțul de Andreea Popescu, transmițând un mesaj emoționant despre fiul ei. Deși a evitat detaliile despre separare, aceasta și-a arătat public susținerea și mândria.

Deși familia lui Rareș Cojoc a fost întotdeauna discretă și a evitat aparițiile publice, mama acestuia a făcut o excepție și a transmis un mesaj emoționant. Aceasta a vorbit cu mândrie despre fiul ei, subliniind performanțele sale și parcursul de succes în dansul sportiv, domeniu în care este campion mondial.

Mesajul ei a fost unul pozitiv, concentrat pe realizările lui Rareș, fără a face referire directă la divorț, dar sugerând susținerea necondiționată pe care i-o oferă. „Părinții sunt cei care oferă rădăcini, iar copiii sunt cei care dau sens acestor rădăcini! Mulțumim pentru emoție, sens și mândria de a fi părinți de campion”, a transmis mama lui Rareș Cojoc, pe rețelele de socializare.

În același context, mama lui Rareș Cojoc a publicat și o fotografie în care acesta apare alături de partenera sa de dans, Andreea Matei, într-un moment surprins la un concurs. Imaginea a fost interpretată de mulți ca un semn de susținere și încurajare în această perioadă dificilă din viața sportivului. Deși divorțul este încă un subiect sensibil, atât Andreea Popescu, cât și Rareș Cojoc par hotărâți să își continue viețile separat, păstrând însă discreția și respectul, mai ales pentru binele copiilor lor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește