Mai multe edituri din New York licitează dreptul de publicare a unui roman secret al lui Michael Jackson, despre un star rock aflat în culmea carierei sale, ce se luptă cu problemele financiare, dar şi cu faima dobândită.
Potrivit anumitor surse, starul a creat conceptul intrigii, precum şi personajele, dar a lucrat cu un colaborator pentru a realiza povestea, precum şi ilustraţiile care o acompaniază.
Unul dintre puţinii artişti care a fost introdus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, Michael Jackson a intrat şi în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai de succes showman al tuturor timpurilor, cu 13 premii Grammy la activ, 13 single-uri clasate pe locul întâi în topuri şi vânzări de peste 750 de milioane de albume în întreaga lume.