Deşi se credea că regele muzicii pop, Michael Jackson, era falit şi avea doar datorii, se pare că acesta deţinea o avere secretă de 5,5 milioane de dolari.
Dezvăluirea a fost făcută de doctorul Tohme Tohme, care era şi consilier financiar al cântăreţului. Acesta a înmânat recent banii administratorilor averii megastarului.
La o lună de la moartea lui Michael, dezvăluiri despre viaţa acestuia continuă să iasă la suprafaţă. Potrivit si- te-ului american TMZ.com, regele muzicii pop nu era aşa de falit cum se credea.
Megastarul avea ceva bani puşi deoparte, mai exact cinci milioane şi jumătate de dolari depuşi într-un fond secret.
Existenţa acestuia era o taină de care ştia doar prietenul său, doctorul Tohme Tohme, care era şi consilierul financiar al cântăreţului. “Le-am dat deja aceşti bani lui John Branca şi John McClain, administratorii averii lui Michael.
Era un secret între noi doi”, a declarat Tohme, care a adău- gat că banii proveneau din venituri reziduale de la înregistrări şi că Michael plănuia să îşi cumpere cu aceşti bani “casa visurilor sale” în Las Vegas.
I-a fost furat nasul fals
O altă dezvăluire şocantă ar fi faptul că Michael purta o proteză pentru nas, care i-a fost furată când megastarul se afla la morga din Los Angeles. Potrivit unor martori, în locul unde în mod normal s-ar fi aflat nasul, la Michael Jackson era doar o gaură mică, înconjurată de bucăţi de cartilagiu. Cântăreţul Michael Jackson a murit la 25 iunie, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unui stop cardiac.