Michael C. Hall a reuşit să scape cu brio din cea mai grea încercare la care a fost supus până acum, reuşind să se vindece de cancer limfatic, conform declaraţiilor soţiei sale şi partenerei de platou din serialul "Dexter", Jennifer Carpenter, citate de site-ul Popcrunch.
Acum două luni (foto stânga), Michael C. Hall era în mijlocul tratamentului pentru cancer în timp ce acum (foto dreapta) a revenit pe platou, pentru fimul "East Fifth Bliss", purtând o perucă de 10.000 de dolari (Sursă foto: Hepta Photo)
"Michael este recuperat complet. A fost incredibil de curajos", a declarat Jennifer despre soţul său, care anunţase în luna ianuarie că suferă de această maladie.
Hall nu a stat deloc pe gânduri şi s-a şi întors pe platou pentru a filma, alături de Lucy Liu, în producţia "East Fifth Bliss". De asemenea, Michael va începe în vară munca la cel de-al cincilea sezon al serialului "Dexter". Primul episod al acestui sezon va fi difuzat peste Ocean în luna septembrie a acestui an.