La aproape două luni de la moartea lui Michael Jackson, dezvăluirile legate de viaţa artistului continuă să apară. Se pare că Regele muzicii pop era atât de speriat de faptul că urmaşii lui ar putea să moştenească vitiligo, boală care i-a marcat întreaga existenţă, încât a devenit obsedat de genetică şi a început să meagă pe urmele lui Frankenstein.
Un apropiat al artistului a declarat pentru News of The World că Michael a devenit obsedat de genetică, el cerând ajutorul specialiştilor în fertilizare ca să aibă copii perfecţi.
"Michael Jackson era atât de disperat să aibă copii perfecţi încât apela la prieteni pentru a dona spermă şi ovule. A dorit să lucreze cu medici specializaţi în fertilitate, pentru că vroia copii inteligenţi şi frumoşi ", a declarat un apropiat al acestuia, care susţine că din dorinţa de a avea urmaşi perfecţi, Michael a studiat mult pe tema aceasta, devenind chiar specialist în genetică.
Aceeaşi sursă mărturiseşte că din cauza medicamentelor pe care le lua, Michael era conştient că nu poate avea copiii pe care i-ar fi dorit şi a preferat să apeleze la donatori de spermă şi de ovule, pentru ca niciunul dintre urmaşi să nu aibă vreo problemă.