În universul lui plin de magia copilăriei, Michael adunase tot felul de jocuri şi jucării.
Dar pe lângă acestea, potrivit celor care l-au cunoscut şi au vizitat ferma Neverland, se pare că starul avea o colecţie imensă de jocuri video şi console.
Michael era pasionat în primul rând de jocurile video tip "shooting", dar nu se dădea la o parte nici când venea vorba despre jocuri cu maşini.
În plus, avea vreo 20 de mese de pinball şi cam toate consolele apărute pe piaţă. Aşa cum singur a spus într-un interviu, îi plăceau "jucăriile şi gadget-urile" şi cumpăra tot ce găsea.