Serialul ”First Ladies” va prezenta viaţa şi activitatea politică a câtorva dintre fostele prime doamne ale SUA şi îl va avea ca scenarist pe scriitorul Aaron Cooley, potrivit Agerpres.

Primul sezon al serialului ”First Ladies” va prezenta viaţa soţiilor de preşedinţi precum Michelle Obama (primă doamnă în perioada 2009-2017), Eleanor Roosevelt (1933-1945) şi Betty Ford (1974-1977).

Rolul lui Michelle Obama va fi jucat de Viola Davis, care va fi producător executiv al acestui episod dedicat aripii de est a Casei Albe.

Acesta va fi primul rol pentru Viola Davis după încheierea serialului ”How to Get Away With Murder”. Pentru rolul avocatei Annalise Keating, Davis a câştigat premiul Emmy la categoria cea mai bună actriţă într-un serial dramatic.

În 2016, Viola Davis a câştigat şi premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar cu rolul din ”Fences”. Actriţa a făcut istorie devenind prima femeie afro-americană recompensată cu un Oscar, un Emmy şi un Tony (pentru teatru).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații