Michelle Williams a primit o ofertă de a juca într-un film în care o va interpreta pe faimoasa Marilyn Monroe, dar a cerut timp pentru a lua o decizie.
Michelle, care a jucat în în super producţia "Brokeback Mountain", a fost ofertată pentru "My week with Marilyn", pelicula care se construi în jurul making of-ului filmului din 1957, "The prince and the showgirl", unde Monroe a jucat alături de Laurence Olivier.
Regizorul Simon Curtis şi producătorul David Parfitt şi-o doresc pe Michelle în rolul principal, însă actriţa de 29 de ani a cerut câteva zile de gândire, nefiind sigură că este potrivită pentru acest rol.