Mihaela a recunoscut în repetate rânduri că are un program infernal, că azi e într-o țară, iar mâine în alta și că bagajul ei este mereu pregătit, la ușă. Că merge cu avionul mai des decât merg mulți dintre noi cu autobuzul și… că-i place viața asta “pe avioane”, fiindcă acestea o poartă către bărbații iubiți, Felix și fiul ei, Ayan.

Fidelă acestui ritm drăcesc, după ediția de luni a show-ului “Uite cine dansează” Mihaela nu s-a relaxat, ci a pornit din nou la drum – unul lung, peste Ocean. Ea a decolat spre Los Angeles, unde se află Felix. De data aceasta, nu numai dorul a mânat-o să ia calea Americii, pe urmele iubitului ei, în loc să-l aștepte la Monaco, ci și faptul că ieri a avut loc un eveniment important în viața “supersonicului”: a împlinit 48 de ani.

„Flying my ass off to be happy”, a scris Mihaela Rădulescu în dreptul pozei din avion postate pe Instagram

De când sunt împreună, din toamna anului 2014, cei doi n-au lăsat distanța ori agendele încărcate să-i țină departe unul de celălalt la nici o aniversare, așa că… de ce ar fi făcut-o acum?

Mihaela a ajuns în brațele iubitului său miercuri, la timp ca să-și tragă sufletul și să-și refacă forțele pentru petrecerea aniversară. Și îi va sta alături câteva zile bune, fiindcă trebuie să se întoarcă în România abia luni, când are din nou emisiune.

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări
EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

Cu această ocazie, Mihaela a avut ocazia să îl cunoască și pe actorul Arnold Schwarzenegger.

Treburile ar fi fost mai încurcate dacă celălalt show în care e implicată la PRO TV, “Românii au talent”, ar fi început edițiile live, însă, din fericire pentru Mihaela, mai este o ediție înregistrată. Una singură, care va fi difuzată chiar vinerea aceasta.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Playtech.ro
Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO
Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
FANATIK.RO
Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro
Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală