„Nu mă interesează că sunt criticată pentru operațiile estetice. E foarte bine ca fiecare să aibă păreri sincere, iar eu le-am explicat de fiecare dată, am pus și pe Instagram de fiecare dată când am făcut un microlifting chirurgical la doctorul Constantin Stan, am povestit de fiecare dată când m-am dus să-mi fac injecții intravenoase, le povestesc pe toate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Când mi-am schimbat nasul, a știut toată țara. Deci, ceea ce am simțit nevoia să fac am făcut, nu am găsit de cuviință să dau explicații suplimentare.
Cui m-a întrebat i-am explicat. Cine vrea să povestească și să inventeze operații care n-au existat, aia înseamnă deja răutate și prostie.
Cine vrea să afle o poate face foarte simplu, iar eu sunt un mare fan al lucrurilor pe care le putem face pentru noi și spre binele nostru. Și le fac de câte ori o să am chef.”, a declarat vedeta pentru viva.ro.
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor