Mihaela Rădulescu, în vârstă de 52 de ani și Felix Baumgartner trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de șase ani și deși s-a spus de multe ori că s-au despărțit, lucrurile au stat altfel. Vedeta a dat noi detalii despre relația cu iubitul ei.
Într-un interviu recent pentru „Vorbește lumea”, Mihaela Rădulescu a povestit despre relația ei cu Felix.
„Suntem împreună deja de ceva vreme și nu ne-am despărțit decât prin titlurile presei din România. Noi suntem mereu plecați, nu avem doar o casă, locuim în Elveția, Germania, Austria… prin hoteluri mai mult.
Asta mă ajută, că nu spăl, nu fac de mâncare. Iar Felix…e l e foarte zăpăcit, nu știe niciodată care e stânga și care e dreapta. Are nevoie de mine în viața lui, altfel ar fi dezastru. Bine, vorbesc despre lucrurile astea mici, cotidiene.
În rest, avem o relație perfectă. Chiar dacă nu ne vedem multă vreme. Cred că cel mai mult timp din relația noastră îl petrecem pe Facetime”, a spus Mihaela Rădulescu la „Vorbește lumea”.