Mihaela Tatu, Damian Drăghici, Petre Roman, Marian Drăgulescu, Viorel Cataramă, Cuza, Andreea Raicu, Anna Lesko, Petrișor Obae, Ecaterina Andronescu și Cătălin Crișan și-au făcut temele temeinic și îi vor lua la țintă pe jurații „iUmor” miercuri, de la 20.30, la Antena 1.
Încântați de ocazia de a face glume pe seama Deliei, a lui Cheloo și a lui Mihai Bendeac, invitații mărturisesc însă că nu sunt chiar în zona lor de confort, unii nefiind obișnuiți să lanseze răutăți cu ușurință.
„Mai tot timpul am umorul la mine, dar mi-e mai greu cu roast-ul, nu știu dacă voi fi destul de acidă, nu sunt obișnuită cu răutățile.
Covor roșu, iUmor, mă voi întâlni cu cele trei vedete, totul e în premieră pentru mine! Sigur, există posibilitatea să nu mai știe despre cine e vorba în propoziție, au trecut niște ani!”, a mărturisit Mihaela Tatu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2La fel de emoționată a acceptat invitația și Andreea Raicu, spre surpriza apropiaților săi.
„E așa ciudat după mai bine de un an să te îmbraci frumos, să mergi la un eveniment, pe un covor roșu! Nimeni nu se aștepta cred să mă vadă aici, cei cărora le-am spus au fost mirați tocmai pentru că eu nu pot să spun niciodată o răutate”, a spus Andreea.
Dependentă de emoții puternice, Anna Lesko a găsit stimulul perfect înainte de a urca pe scenă. „Mă simt în apele mele aici, mereu am emoții, dar sunt constructive. Uneori, când nu am, creez momentul acela pentru mine. De exemplu, acum mă gândesc la Mihai!”, a spus cântăreața.