Cadru didactic universitar cu normă întreagă, cercetător în economie, publicist și conferențiar în Franța, rocker în timpul liber, cu formație în România. Datorită profesorului Mihai Tivadar, Dirty Shirt a devenit una dintre cele mai originale și cerute trupe rock metal pe scena europeană. 25 de concerte vor avea de susținut la anul în cele mai importante orașe de pe continent.
Riff-urile de chitară ale trupei mamamureșene combinate cu folclorul tradițional au făcut din Dirty Shirt (formație înființată de Mihai Tivadar în 1995, înainte ca acesta să-și contureze cariera universitară în Franța) un popular brand, cu multe solicitări concertistice. La începtul lui 2019, împreună cu ansamblul Transylvanian FolkCore Orchestra vor concerta în Londra, Birmingham, Paris ori Les 2 Alpes.
"Au fost studenți de-ai mei care m-au recunoscut în cluburi rock, pe scenă și care-mi știau muzica fără să știe că eu, proful, sunt cel care cântă", povestește amuzat băimăreanul profesor în renumitul centru universitar Grenoble, fost profesor la Universitatea Lyon2.
Cum mulți nu știu cealaltă față a chitaristului și compozitorului, Mihai Tivadar, 42 ani, originar din Seini, Baia Mare, a plecat pentru o bursă la Universitatea din Lille, unde a absolvit ca șef de promoție. Și-a obținut doctoratul la Agenția de mediu franceză (ADEME), a realizat două postdoctorate, parcurs optim pentru a putea deveni conferențiar și cercetător.
Grupul său, Dirty Shirt s-a afirmat pe întregul continent după ce a obținut locul al doilea la cel mai important festival de profil din lume, Wacken Oper Air (Germania). De multe ori, Dirty Shirt concertează și fără el, însă nu-l deranjează, satisfacția sa este că grupul său, care la sfârșitul anilor ’90 a câștigat toate festivalurile rock naționale, a reușit să rupă granițele în materie de popularitate.
Însă profesorul Tivadar face tot posibilul să vină la toate evenimentele din România, cum a fost un recent eveniment din București. Unul din ultimele mari evenimente, la Arenele Romane a fost înregistrat integral și lansat sub formă de DVD prin casa de discuri franceză Aphatia Records.