Concertul susținut de Miley Cyrus de Anul Nou cu siguranță va fi unul de neuitat pentru fanii săi. Artista a avut parte de un incident vestimentar. Topul pe care îl purta s-a desprins, astfel că a rămas cu sânii la vedere. Pentru a trece peste această situație stânjenitoare, vedeta s-a întors cu spatele și l-a lăsat să cadă, mergând, în timp ce cânta, spre spatele scenei, de unde s-a întors cu un sacou roșu pe ea, conform Daily Star.

„Cu siguranță, toată lumea se uită la mine acum”, a glumit apoi Miley Cyrus. „Chiar și așa sunt cele mai multe haine pe care le-am purtat vreodată pe scenă”, a continuat nepoata lui Dolly Parton. Momentul cu artista în vârstă de 29 de ani s-a răspândit imediat pe Internet.

miley-cyrus-i-a-cazut-bluza-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Prietenul său, Pete Davidson, a făcut o glumă după această întâmplare: „Am auzit că s-ar putea să fi avut o mică alunecare de sâni, așa că, în semn de solidaritate, iată sânii mei”. El și-a ridicat apoi bluza.

Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile, sub ochii statului româ
Recomandări

Miley Cyrus, regina controverselor

Percepută mare parte din viață ca micuța inocentă din „Hannah Montana”, Miley Cyrus s-a luptat foarte mult să schimbe percepția publicului atunci când a crescut. Ea stârnit mari controverse când în videoclipul piesei „Wrecking Ball, a apărut în ipostaze provocatoare, imaginea cu ea goală pe o uriașă bilă suspendată devenind virală.

FOTO: Captură YouTube, Instagram, Hepta

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit și acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Carmen Iohannis, de NERECUNOSCUT! Cum a fost surprinsă Prima Doamnă la câmp... ŢINUTA a atras toate privirile
Playtech.ro
Carmen Iohannis, de NERECUNOSCUT! Cum a fost surprinsă Prima Doamnă la câmp... ŢINUTA a atras toate privirile
Ce scrie, de fapt, în contractul semnat de concurenții America Express. Nelu Cortea a dat acum cărțile pe față: 'În caz de...'
Viva.ro

La marginea unui oraş mare din România, oamenii şi-au construit vile pe bandă rulantă. Primarul, uluit când a mers prima dată să le vadă
Observatornews.ro
La marginea unui oraş mare din România, oamenii şi-au construit vile pe bandă rulantă. Primarul, uluit când a mers prima dată să le vadă
O româncă, dansatoare într-un club de noapte, a devenit eroină în Italia, după ce și-a salvat angajatorul de la un atac cu cuțitul. Cum a procedat femeia
Știrileprotv.ro

Ce a pățit un turist în Suceava. Bărbatul a vrut să-și comande un burger: ”Halucinant, sincer”
FANATIK.RO
Ce a pățit un turist în Suceava. Bărbatul a vrut să-și comande un burger: ”Halucinant, sincer”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro

Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP

Cel mai important eveniment multidisciplinar din România
PUBLICITATE