Chemată să cânte pentru românii care și-au părăsit țara natală și s-au stabilit pe alte continente, Mirabela Dauer a văzut, de-a lungul vieții, aproape toată lumea. Mulți o invidiază pentru bogăția de amintiri culese astfel și albumele pline cu poze de prin Europa și America. Însă doar prietenii știu că aceste deplasări au fost pentru ea o corvoadă, nu o plăcere, oricât ar suna de bizar.

mirabela dauer

„Nu mi-am dorit să ajung nicăieri. Singurul loc unde vreau să fiu e acasă. Iar dacă s-a întâmplat să plec, așa a fost să fie. Eu nu iubesc drumurile, deși sunt Rac”, a declarat artista pentru Libertatea.

Nici măcar prin țară n-o trage ața să umble. Ba chiar și evenimentele mondene, care presupun o deplasare la mică distanță de casă, le cam fentează. Tot pe motiv că nu-i place să plece de acasă.

„Eu merg numai acolo unde am prieteni”, a precizat ea zilele trecute, când a onorat cu prezența evenimentul organizat de Marina Almășan, cu ocazia lansării celei de-a noua cărți semnate de ea.

Are proiecte îndrăznețe, la 71 de ani

În ciuda vârstei și a încercării prin care a trecut la începutul anului – o operație grea, în timpul căreia i-a fost extirpat un rinichi -, Mirabela Dauer își păstrează ritmul și are proiecte îndrăznețe. Nu intenționează să renunțe sub nici o formă la scenă, locul unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Artista vrea să cânte, până la sfârșitul anului, toate cele 20 de piese făcute în 2017, pe care nu a apucat să le prezinte din cauza problemelor de sănătate.

„Trebuie să termin cele 20 de piese înregistrate anul trecut. Le-am înregistrat, dar nu le-am cântat. O să le cânt anul acesta pe toate”, a adăugat artista.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ Gabriela Cristea și Tavi Clonda se opresc după cel de-al doilea copil. „Nu m-aș hazarda la al treilea”

Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Videochatul, o industrie de sute de milioane care plăteşte taxe modice la stat. Fetele sunt trecute ca "operator PC"
Observatornews.ro
Videochatul, o industrie de sute de milioane care plăteşte taxe modice la stat. Fetele sunt trecute ca "operator PC"
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”