Emisiunea va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. „După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1.

Simona Gherghe, prezentatoarea „Mireasa”, sezonul 6

Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată. Dragostea se vede la Mireasa, sezonul al 6-lea, începând din 29 august. Şi nu oricum, ci în porţie dublă, zilnic, mai exact de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00”, a declarat gazda reality show-ului, Simona Gherghe, care a mai completat: „E un început de sezon cum n-a mai fost, pentru că suntem cu toţii în Istanbul.

Cred că nu se putea un început mai bun pentru un sezon cu iubire ca-n filme. A fost un efort uriaş pentru echipă, însă totul e grozav aici! Abia aştept să ne revedem! După prima săptămână filmată în Istanbul, ne vedem în direct din Casa Mireasa!”.

simo-na-gherghe-sezonul-6-mireasa-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Când va fi difuzat show-ul „Mireasa”, la Antena 1

Începând din sezonul al şaselea, reality show-ul matrimonial „Mireas”a va putea fi urmărit luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. De la ora 16:00, de luni până vineri, Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă Observator, la Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.