Mirela Vaida a pierdut două sarcini înainte de a deveni pentru prima oară mamă. Acum are trei copii și vorbește despre un moment delicat din viața ei

Comentează

Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV. Se împarte cu brio între familie și carieră și este fericită cu ceea ce face. Vedeta de la Acces Direct a vorbit într-un interviu acordat revistei Unica, despre perioada în care a pierdut două sarcini, înainte să devină mamă.

„Da, eu mi-am dorit foarte mult copii şi, într-adevăr, primele două sarcini au fost pierdute, însă partea bună este că, atunci când pierzi o sarcină, înseamnă că poți să rămâi însărcinată.

Femeile trebuie să înțeleagă că astăzi, din cauza stresului şi a modului de viață, din cauza poluării şi a ceea ce mâncăm, ne luptăm cu o afecțiune numită infertilitate.

În momentul în care tu rămâi însărcinată, dar pierzi sarcina, din varii motive, înseamnă că un prim pas a fost făcut, înseamnă că tu poți să rămâi însărcinată, şi ăsta e cel mai important lucru.

Arhiva foto

Sunt sarcini toxice, pentru corp, pe care el le respinge, sunt sarcini extrauterine, aşa cum am avut şi eu una, şi era foarte periculoasă. Dumnezeu ştie foarte bine ce să ne dea şi poate că acele două pierderi de sarcină pentru mine au fost nişte pregătiri.

Pentru că mi-am dat seama cât de mult îmi doresc copii şi că, după ce i-am avut pe primul şi pe al doilea, nu m-am gândit o secundă că nu mi l-aş dori pe al treilea. Devin şi mai mari dragostea pentru copii şi dorința de a avea o casă plină după ce tu nu poți să duci două sarcini.

Corpul selectează natural ce e sănătos pentru tine şi ce nu. Dacă trupul meu a respins două sarcini, înseamnă că ele nu erau bune.

Şi atunci am primit acest lucru aşa, am fost şi mi-am făcut nişte controale mai amănunțite, mi-am dat seama că nu e nicio problemă la mine şi că a fost doar destinul.

M-am dus cu credință înainte, am trecut peste asta şi iată dovada, am născut 3 copii în 4 ani, toți pe cale naturală, alăptați exclusiv până la 6 luni. Nu a fost uşor, dar este ceea ce eu mi-am dorit foarte mult şi, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face la fel”, a povestit Mirela Vaida pentru revista VIVA!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
11:46
Chinezii se bat pe un SUV lansat de Xiaomi. Gama Sky Nomad are 70.000 de comenzi
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
11:40
Maradona ar fi fost ucis. Procurorii cer 12 ani de închisoare pentru neurochirurgul Leopoldo Luque
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...