Cozma a recitat în premieră prima sa poezie, “Copacii mor întotdeauna în picioare”, inspirată din evenimentele petrecute în Valea Jiului, dar şi alte creaţii pe care le-a scris în anii de detenţie. Cum o strofă, recitată cu patos, ajunge mai bine la sufletul ascultătorului dacă e însoţită de un fundal sonor, Miron a profitat de ocazie pentru a o promova pe iubita lui, Marinela Niţu, aşa că a ales un CD de-al solistei. Întrebat dacă vrea să-şi oficializeze relaţia cu femeia pe care o iubeşte de mai bine de 15 ani, Cozma n-a ascuns faptul că refuză să mai aibă o relaţie cu acte: “De câte ori mi-am legalizat relaţiile, am ajuns la divorţ. Pe Marinela o iubesc şi în faţa lui Dumnezeu sunt căsătorit cu ea. Am de gând să trăiesc cu Marinela până la 110 ani şi s-o înşel la 105 ani. Noi suntem căsătoriţi, preotul ne-a oficiat cununia şi asta contează, nu o hârtie de la Primărie”.