Misty, în vârstă de 31 de ani, și Keo, în vârstă de 42 de ani, trăiesc de mai mult timp o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au împreună o fetiță și o relație discretă. Artista a vorbit pentru prima oară despre cum vrea să arate nunta cu iubitul ei, chiar dacă nu au stabilit încă data.
„Cam toate evenimentele importante din viața noastră au fost cât se poate de discrete și n-am făcut deloc tam-tam. Am mai spus că mă văd îmbrăcată în rochia aceea frumoasă albă, de mireasă.
Îmi doresc o ceremonie cu toți apropiații noștri, să petrecem și să sărbătorim împreună și această unire prin căsătorie care e una binecuvântată de Dumnezeu.
Sunt o persoană credincioasă, chiar dacă nu merg des la biserică. În sufletul meu sunt credincioasă, provin dintr-o familie de oameni credincioși.
Datorită bunicii mele știu toate rugăciunile posibile”, a declarat Misty, la Antena Stars.