Moni a aterizat în această seară, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, uimind pe toată lumea cu sosirea ei. Ea a venit pe neaşteptate, în condiţiile în care se credea că va rata cu totul ziua micuţei Irinuca. Deşi a fost aşteptată de o armată de reporteri, care îi adresau întrebări, Monica nu a scos nici o vorbă, evitând orice dialog cu presa. Potrivit emisiunii „WOWbiz”, fosta doamnă Columbeanu s-ar fi dus glonţ la Izvorani pentru a-şi vede fetiţa.
Fiica Monicăi Gabor, Irina, a împlinit joi vârsta şase ani şi şi-a aniversat ziua de naştere, la Izvorani, alături de tătăl ei, Irinel, şi de prietenii şi colegii de la grădiniţă. Monica s-a aflat până acum în Statele Unite ale Americii şi îşi anunţase fiica în urmă cu câteva zile de faptul că nu va fi alături de ea la ziua ei şi că urmează să se vadă ulterior. Se pare că între timp ceva s-a schimbat, iar Moni s-a răzgândit.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri