VIDEO EXCLUSIV / Surpriză de proporții pentru Monica Gabor și fiica ei la întoarcerea în România! Cine le-a așteptat la aeroport

Comentează

Monica Gabor s-a întors în România, după o vacanță petrecută în Dubai, împreună cu Irina, la sora sa cea mică, Ramona.

Pentru prima oară de la divorț, Monica Gabor a avut ocazia să petreacă o vacanță de vis doar împreună cu fiica sa, în afara granițelor. Cele două s-au întors în cursul zilei de astăzi, din Dubai, acolo unde au fost însoțite și de verișorul Irinei, mai precis de băiatul cel mare al Alinei, sora Monicăi. Aceasta a venit tocmai de la Bacău, pentru a o întâmpina pe Moni și a-și ”recupera” copilul. De asemenea, vedeta a fost așteptată și de prietena sa cea mai bună, Mădălina Apostol, cea care le va găzdui în aceste zile pe Monica și pe Irina.

”Sunt foarte fericită că am petrecut cu fiica mea și mai am încă o săptămână în care voi sta numai cu ea”,   a declarat Monica Gabor pentru Libertatea.”A fost foarte frumos, mami mi-a luat foarte multe cadouri”, a adăugat Irina. 

Arhiva foto

UPDATE ora 15:19 - Monica Gabor a revenit în România marți, 2 mai 2017. Ea a aterizat pe aeroportul din Henri Coandă din Capitală în jurul prânzului. Îmbrăcată sport, în negru, cu o șapcă de culoare albă pe cap, Monica Gabor a fost foarte relaxată, alături de Irinuca și de nepotul său, care le-a însoțit în vacanță. Ea a fost așteptată la aeroport de buna ei prietenă, Mădălina Apostol, cea la care a stat în București și pe durata sărbătorilor pascale, dar și de Alina, sora sa mai mare. Au stat de vorbă în aeroport câteva momente, după care s-au îndreptat spre ieșire. Moni și Mădălina au plecat spre casă, împreună cu Irina, iar Alina spre Bacău, împreună cu fiul său.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F236215875884%2Fvideos%2F10154647188555885%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto

Monica Gabor a fost în România de Paște, împreună cu sora sa cea mică, Ramona Gabor.

Vedeta, care este stabilită de mulți ani în America, acolo unde are o relație cu omul de afaceri chinez Mr. Pink, a plecat ulterior în Dubai, la sora sa cea mică, Ramona. Nu a mers singură, ci împreună cu fetița sa și a lui Irinel Columbeanu, Irina, împreună cu care a avut o vacanță de vis. De altfel, Monica Gabor a fost răsfățată cu cadorui de suora sa cea mică.

Acum, fosta soție a lui Irinel Columbeanu a anunțat, pe pagina sa de pe un site de socializare, că revine în România.

Monica Gabor a făcut anunțul. "Ne va fi dor de tine"

Arhiva foto

Monica Gabor și-a anunțat fanii că vacanța sa cu Irina, în Dubai, a luat sfârșit și că se pregătește să vină în România, pentru a o aduce pe fiica sa înapoi la tatăl ei.

Arhiva foto

"Ne va fi dor de tine iubita noastră surioară și mătușică Ramona Gabor. ???❤️? Mulțumim pentru o vacanță de neuitat! Bye bye Dubai, see you soon Romania", a spus Monica Gabor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește