Mungiu a făcut să explodeze porcul de Crăciun

Comentează
Arhiva foto

La Cannes, în aceeaşi secţiune în care a fost prezentat lungmetrajul lui Corneliu Porumboiu "Poliţist, adjectiv", a avut premiera filmul colectiv "Amintiri din Epoca de Aur".

(Alex Leo Şerban - corespondenţă de la Cannes)

La realizarea acestui lungmetraj de scheciuri (pe scenarii scrise de Cristian Mungiu, câştigătorul Palme d'Or de acum doi ani) au colaborat Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Mungiu însuşi (cu două episoade). Filmul este o colecţie de "legende urbane" din vremea lui Ceauşescu - de la o inspecţie sătească în care inspectorul de la "judeţeană" şi notabilii locali rămân prinşi într-un carusel ce se învîrte cu tot cu cel care l-a pus în mişcare şi pînă la tinerii care vindeau sticle cu aer, trecând prin povestea celor două căciuli ale lui Ceauşescu (una pe cap şi una în mână) dintr-o fotografie apărută în "Scînteia" şi prin cea a miliţianului care şi-a gazat porcul de

Arhiva foto

Crăciun în apartamentul de bloc, apoi a încercat să-l pârlească, iar animalul, fireşte, a explodat...

Publicul a reacţionat foarte bine la aceste poveşti, câteva episoade lăsându-se cu aplauze la scenă deschisă. Mungiu şi ceilalţi au urcat pe scenă, prezentaţi de către delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux. În sală se afla şi Dan Chişu, care-şi pregăteşte debutul ca regizor. Mungiu a ţinut şi un discurs succint, în care a spus că festivalul de la Cannes a fost foarte drăguţ cu el acum doi ani, aşa că şi-a permis să revină aducându-şi prietenii.

Dintr-o discuţie privată cu cronicarul de la "Variety", cea mai importantă publicaţie de cinema, am înţeles că filmul are clare şanse comerciale. În aceeaşi zi a mai fost o proiecţie a "Amintirilor din Epoca de Aur", iar în ziua următoare - o proiecţie specială care cuprinde toate cele şase episoade, filmul, care durează două ore şi 18 minute, fiind prezentat iniţial cu un episod în minus. Deocamdată, toate cronicile spun că filmul lui Porumboiu este cea mai bună surpriză a festivalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
08:28
Ce mașină mai poți cumpăra cu 1.000 de euro, în Serbia: trei modele ieftine care se încadrează în buget
08:22
A comandat o trusă de scule de pe Temu, dar a avut o surpriză uriașă când a deschis pachetul
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Susținătorul lui Călin Georgescu. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...