Narcisa lui Guță a recunoscut că trece prin momente cumplite.  „Stau cu candela aprinsă de trei zile și mă rog lui Dumnezeu să nu mă ia de lângă Alberto, fiul meu! Băiatul meu nu a trăit fără mine nici măcar o clipa! E o zi cruntă! Trebuie să mă pregătesc să plec de lângă puiul meu scump”, a declarat Narcisa Guță în cadrul unei emisiuni tv.

La aflarea veștii că ar putea să facă închisoare, Narcisa a vurt să se sinucidă. „M-am gândit să mă sinucid. Îmi pregătisem ceva. Nu concepeam să plec de lângă copilul meu. Mă gândeam să fac ceva, dar m-am gandit la copilul meu. Dacă nu era el… Am sacose întregi de pastile acasa…”, a spus Narcisa la Kanal D.

Narcisa Guţă a aflat verdictul magistraţilor

„Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în fond rejudecând: În baza art.16 lit.g Cpp încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Colfescu Elena pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.193 alin.2 Cod penal ca urmare a retragerii plângerii penale. Înlătură dispoziţiile privind reţinerea disp. art.38-39 Cp inclusiv sporul de 2 luni închisoare aplicat prin sentinţa apelată. În baza art.234 alin.1 lit.a şi f Cp condamnă inculpata Balaban Narcisa la pedeapsa de 3 ani închisoare”, se arată în sentinţa publicată pe portal.just.ro.

 

BREAKING Supriză IMENSĂ: Simona Halep și-a anunțat noii antrenori! Sunt două nume cunoscute
PARTENERI - GSP.RO
BREAKING Supriză IMENSĂ: Simona Halep și-a anunțat noii antrenori! Sunt două nume cunoscute
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
O tânără pe jumătate dezbrăcată s-a prăbușit de la balcon și a aterizat pe plafonul unei mașini, în Taipei
Observatornews.ro
O tânără pe jumătate dezbrăcată s-a prăbușit de la balcon și a aterizat pe plafonul unei mașini, în Taipei
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Putin s-a relaxat la vânătoare și pescuit în taigaua siberiană. Incredibil unde a stat președintele rus timp de 4 zile: ”Râzi degeaba, chiar dă căldură”
Știrileprotv.ro
Putin s-a relaxat la vânătoare și pescuit în taigaua siberiană. Incredibil unde a stat președintele rus timp de 4 zile: ”Râzi degeaba, chiar dă căldură”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Cel mai bun părinte există
PUBLICITATE
Cel mai bun părinte există