Narcotic Sound and Christian D au starnit admiratia publicului si au impresionat mereu cu piesele lor fresh, energice si dinamice, care desfata simturile si aprind imaginatia oricui. Nici ‘Vai’ nu face exceptie de la regula. Noul single transpune o poveste de dragoste si starile ravasitoare prin care trec cei doi indragostiti, cuprinsi intr-un sarut plin de ardoare. Sarutul (beijo) este o arta in sine, ce insumeaza profunde semnificatii.
Un sarut nu este doar un sarut. El este adesea un semn de prietenie, armonie, afectiune sau pasiune.
‘Vai’, productia marca Narcotic Creation Studio poate fi dedicata tuturor celor care vor sa traiasca intens o poveste de iubire patimasa pe ritmuri muzicale, sa fie captivi ai jocului seductiei, sau poate fi luata drept indemn al distractiei si al bunei dispozitii.
Cu un sound perfect pentru vara ce se anunta, intr-o combinatie de ritmuri latino fierbinti cu cele alerte ale ringurilor de dans din club, ‘Vai’, noul single semnat Narcotic Sound and Christian D are toate calitatile necesare unui chart breaker.
Narcotic Sound and Christian D reprezinta unul dintre cele mai de succes proiecte dance romanesti, avand totodata si ecou international. Din structura proiectului fac parte doi artisti: Marius Mirica (Narcotic Sound) si Cristian Dumitrescu, alias Christian D.
Prima productie Narcotic Sound a aparut in anul 2008 (‘Suena’), insa prima piesa cu care au cucerit topurile atat la nivel national, cat si international a fost ‘Mamasita’, hitul verii 2010, cumuland un numar de peste 10 milioane de vizualizari pe Youtube.
In anul 2011, Narcotic Sound and Christian D au castigat cu piesa ‘Dança Bonito’ trofeul Romanian Top Hits, iar la gala premiilor Confidential le-a fost inmanata distinctia pentru Cea mai buna piesa a anului 2011. Cel de-al treilea single, ‘Poesia de Amor’, desi nu a beneficiat de un videoclip, s-a bucurat de un mare succes si a strans peste 4 milioane de vizualizari.
Fara doar si poate, ‘Vai’, single-ul nou lansat va urma cursul celor precedente si va nota inca o reusita pe plan muzical.