Antoaneta Creţu (58 de ani) este nepoata lui Johnny Răducanu şi unul dintre moştenitorii averii cântăreţului decedat la 19 septembrie 2011. Femeia, devenită personaj public după ce a dezvăluit în presă că luptă să pună mâna pe ceea ce a agonisit unchiul ei în timpul vieţii, ascunde o poveste nebănuită.
A luat mită în bani, cafea, ţigări şi vin
În iunie 2002, ea a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită 100 de dolari, un pachet de cafea, un pachet de ţigări, 10 kg de vişine şi 10 litri de vin. Banii şi bunurile reprezentau răsplata pentru faptul că Antoaneta Creţu le promisese unor focşăneni că-i ajută să-şi ia paşapoartele mai repede decât în mod normal. Dacă prima instanţă, Tribunalul Vrancea, a fost blândă cu nepoata lui Johnny Răducanu şi a condamnat- o la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi nu au mai fost atât de îngăduitori şi în martie 2003 i-au dat Antoanetei Creţu aceeaşi sentinţă, însă… cu executare. Fiind cercetată în stare de libertate, după ce timp de 30 de zile fusese în arest preventiv, nepoata marelui jazzman a fost reîncarcerată la puşcăria de la Mândreşti (actualul Penitenciar Focşani), unde a rămas până în decembrie 2004. Atunci a fost graţiată de preşedintele statului de la acea vreme, Ion Iliescu, în acelaşi lot de deţinuţi eliberaţi alături de Miron Cozma.
Nepoata lui Johnny Răducanu a făcut puşcărie | EXCLUSIV
În decizia judecătorească în urma căreia Antoaneta Creţu a primit doi ani şi şase luni de puşcărie se arată că nepoata lui Johnny Răducanu a stat şi în arest preventiv timp de 30 de zile

Urmărește-ne pe Google News
Cine este soția lui Dan Petrescu, are 46 de ani și arată superb. Adriana postează mereu imagini din sala de forță
GSP.RO
Cine este soția lui Dan Petrescu, are 46 de ani și arată superb. Adriana postează mereu imagini din sala de forță
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Observatornews.ro
Momentul în care două blindate ale armatei ruse explodează la distanţă de 7 secunde. Ambele au comis fix aceeaşi greşeală
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Știrileprotv.ro
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Orangesport.ro
Ucraineanul devenit inamicul nr. 1! Ce a făcut cu 3 rusoaice aflate în grija sa în Ucraina: "S-a ocupat personal"
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“