Elisabeta-Maria Bianca Elena este fiica principesei Sofia, fiica regelui Mihai I al României, și a lui Alain Michael Léone Biarneix. Într-un interviu pentru El Espanol, nepoata monarhului s-a declarat trans și non-binară, purtând acum numele Eelaz Biarneix.
Elisabeta-Maria Bianca Elena este fiica principesei Sofia, a patra fiică a reginei Ana și a regelui Mihai. În România, ea a fost văzută în august 2016, la înmormântarea bunicii sale, regina Ana. Îmbrăcată în negru, cu părul tuns scurt, ea a avut o apariție discretă la funeraliile bunicii sale.
În vârstă de 26 de ani, Elisabeta-Maria Bianca Elena Biarneix este născută la Argenteuil, subprefectură a departamentului Val-d’Oise, în regiunea Île-de-France. Acum, nepoata regelui Mihai I al României s-a declarat trans și non-binară.
El Espanol o descrie astfel: „Un membru al Familiei Regale a României, nepoată a ultimului monarh, regele Mihai I - care a domnit până în 1947 - a fost, la rândul său, deschisă în privința identității sale. Cum România este o republică, iar monarhia a fost abolită, Elisabeta-Maria are descendență regală, dar este un cetățean obișnuit. Poate tocmai această poziție i-a oferit libertatea de a-și trăi viața autentic, fără constrângeri sau prejudecăți”.
Născută în 1999 ca Elisabeta-Maria Bianca Elena Biarneix, acum e Eelaz Biarneix. A crescut între Franța, Belgia și România și a beneficiat de susținere în domeniul artistic, urmând cursurile unei școli prestigioase din Belgia, în ciuda rupturilor familiale care i-au marcat copilăria.
Excluderea mamei sale de la succesiunea la tron, ca urmare a căsătoriei cu omul de afaceri francez Alain Michel Léonce Biarneix, o decizie luată de regele Mihai, a fost un moment definitoriu. Ulterior, titlurile regale au fost restabilite doar după divorțul din 2002, într-un context în care Casa Regală a României nu mai are un rol constituțional.
După o perioadă petrecută în Franța, principesa Sofia s-a întors în România în 2018, în timp ce Eelaz a rămas în Belgia. În prezent, mama sa reprezintă Casa Regală în diverse evenimente publice, este membră a Consiliului Regal și a Fundației Regale Margareta a României, desfășurând activități culturale și educaționale.
Pe un cont personal, Eelaz Biarneix se definește ca o „creatură ambiguă" și abordează subiecte legate de activismul trans. De Ziua Internațională a Vizibilității Transgen, pe 31 martie, a scris: „Le reamintesc urmăritorilor mei (și celor care continuă să mă catalogheze greșit) că nu sunt nici femeie, nici bărbat. Sunt ambele și niciuna. Sunt într-un punct intermediar, într-o zonă gri. Folosesc pronume neutre din punct de vedere al genului sau masculine atunci când nu sunt disponibile. La naiba cu transfobia și cu TERF-urile”.