Neversea 2023 începe joi, pe 6 iulie. Ce restricții sunt în Constanța în perioada festivalului. Mai jos se găsesc toate detaliile despre unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale verii. Pe plaja Neversea sunt așteptați peste 150 de artiști și zeci de mii de fani din țară, dar și din străinătate.
Cuprins:
UPDATE 8.07: 12.06. Ziua de vineri, a doua zi a experiențelor Neversea, a fost trăită intens de cei peste 72.000 de mii de participanți veniți la malul Mării Negre pentru a celebra ediția aniversară a celui mai mare festival organizat pe o plajă din Europa.
Lil Pump a inclus în show-ul live piese din cel mai nou album „Lil Pump 2”, dar și piesele cu care a intrat în clasamentele lumii, de la „Gucci Gang”, piesă certificată cu cinci Discuri de Platină pentru vânzări record până la “I Love It” sau “Iced Out”. Headliner al festivalului Neversea, Lil Pump a cântat alături de public de la prima până la ultima piesă, iar la final le-a mulțumit fanilor din România.
Aflat în lista celor mai buni 10 DJ ai lumii, Steve Aoki a fost așteptat cu mare bucurie de fanii Neversea, festival de care DJ-ul și producătorul american s-a declarat îndrăgostit. Energia lui Aoki a dus distracția la nivelul următor; DJ-ul a prezentat versiuni remix în exclusivitate, un moment in memoriam Avicii, 20 de torturi pregătite special pentru celebrul moment „Cake Me!” și mainstage-ul vânzări record până la “I Love It” sau “Iced Out”.
UPDATE: 15.07. Anul acesta, 30 de designeri români își dau întâlnire la festivalul Neversea la F.A.B Stage, unde fanii pot găsi haine, colecții capsulă, încălțăminte, bijuterii și accesorii.
Cu ajutorul Inteligenței Artificiale Revocalize.ai, fanii festivalului pot cânta în cele 4 zile de festival cu vocea artiștilor: Marius Moga AI, Lora AI, Alex Velea AI, Ioana Ignat AI, Nosfe AI, Mario Fresh AI și mulți alții. În plus, îți poți creea Vocea Ta AI și să-ți faci cover-uri instant folosind AI. Neversea prezintă pentru prima dată la un festival din lume tehnologia REVOCALIZE, o tehnologie care permite să amprentezi o voce și apoi să o tranformi în orice voce.
În zilele de joi și sâmbătă, începând de la 16:30, în fața scenei DayDreaming, va avea loc o ceremonie specială prin dans, un ritual al celebrării soarelui, printr-un moment Ecstatic Dance, o mișcare de eliberare, care îi va încuraja pe toți cei prezenți să se simtă ei însiși, să își îmbrățișeze autenticitatea, să se auto-descopere, într-o călătorie spre suflet și spre bucuria de a fi. La moment vor fi prezenți facilitatori și influenceri precum Emil Rengle, Laura Maier, Alina Smarandescu, Otniela Sandu, Ana Gum, Luana Chebeleu, Bianca Patrichi și mulți alții.
La aniversarea celor 5 ani de Neversea vor fi 6 scene de muzică și mai multe music spots desfășurate pe aproximativ 110.000 mp.
Scena principală va avea peste 500 mp de ecran led, 26 de metri înălțime, peste 55 de metri la bază și o deschidere de 20 de metri performance area, după cum au anunțat organizatorii.
Echipamentele necesare construcției scenei principale au fost transportate cu peste 60 de tiruri din țară, respectiv 14 tiruri din Belgia, Olanda, Germania, respectiv Polonia.
Montajele s-au realizat cu utilaje de ridicat de peste 100 de tone, respectiv cu nacele care pot ajunge până la 40 de metri înălțime.
Balkaniada e o scenă nouă, acoperișul va fi adus tocmai din Germania, de la Opera Tents pentru a putea răspunde nevoilor tuturor artiștilor.
Daydreaming este singura scenă care își păstrează identitatea. Aceasta s-a consacrat pe parcursul anilor ca fiind singura scenă prin care se vede răsăritul, singura de acest fel din Europa.
Montajele au început în data de 15 iunie, cu 21 de zile înainte de deschiderea porților. După finalizarea celor 4 zile de eveniment, demontajele sunt estimate a se desfășura în 8 zile.
Suplimentarea containerelor de toaletă va facilita accesul a peste 485 de persoane la toaletă, în același timp, o creștere cu 25% față de 2021. Infrastructura de apă-canal, internet, electricitatea însumează peste 25 km de cabluri și țevi.
Mii de jandarmi, polițiști, polițiști locali, medici și agenți de securitate privați vor fi prezenți în festival pentru a se aigura că totul se desfășoară în cele mai bune condiții. Ca în fiecare an, festivalul Neversea este pentru 4 zile și 4 nopti cel mai sigur loc public de la malul Mării Negre, iar pentru asta mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U. Constanța, Garda de Coastă) și ai Poliției Locale se vor asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranță. De altfel, la festival vor fi și peste 700 de agenți de securitate privați.
De asemenea, echipajele de la ISU Constanța, UPU Constanța și SMURD Constanța vor fi pregătite pentru a oferi suportul necesar la punctele medicale avansate și punctele de prim ajutor. I.S.U. DOBROGEA va asigura la eveniment două autospeciale de transport persoane și victime multiple; doua șenilate de mici dimensiuni pentru transport persoane, două posturi medicale înființate de I.S.U. și 3 puncte de prim-ajutor plus o autospecială de stingere a incendiilor.
În drumul către mare, participanților la trafic le este recomandat să aleagă rute ocolitoare și să evite Autostrada A2. La Podul de la Fetești se efectuează lucrări de reabilitare.
În perioada pre, dar și în timpul festivalului se vor impune restricții de circulație în perimetrul din proximitatea plajei unde are loc NEVERSEA. În zilele de 4 și 5 iulie, reprezentanții poliției rutiere vor stabili restricționarea circulației, în funcție de valorile de trafic. În perioada 6-9 iulie 2023, accesul pe plajă va fi restricționat prin intermediul barierelor de acces amplasate la intersecția str. Salonic cu str. Yokohama și str. Belvedere, precum și la capătul str. Marinei, restricțiile fiind realizate prin intermediul firmei de pază și al organizatorilor.
Pentru desfășurarea în condiții de fluență și siguranță a traficului rutier, Poliția Rutieră va institui restricții de circulație auto în următoarele intersecții, în perioada 6-9 iulie 2023, după cum urmează:
În perioada 6-7 iulie 2023, în intervalul orar 16:00-06:00, se vor impune restricții de circulație pe Str. Termele Romane între Str. Traian și sensul giratoriu de la Poarta 1 Port.
Începând cu data de 8 iulie 2023, ora 06:00 și până pe data de 10 iulie 2023, ora 06:00 vor fi impuse restricții de circulație de la sensul giratoriu Poarta 2. Parcarea autovehiculelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă pe perioada 4-9 iulie 2023.
Pentru a trece de filtrele instituite de autorități, riveranii trebuie să prezinte fie un act de identitate, un contract de comodat, unul de închiriere care să ateste domiciliul în zona peninsulară sau orice alt document din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază sau efectuează activități în zona afectată de restricții.
De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță cu excepția autobuzelor CT BUS autorizate să efectueze transport public.
Având în vedere desfășurarea festivalului NEVERSEA ce va avea loc în perioada 6 - 9 iulie 2023, programul de circulație al autobuzelor CT BUS va suferi unele modificări, programul fiind următorul:
Organizatorii NEVERSEA au anunțat numele artiștilor care vor urca pe trei dintre scenele festivalului.
Pe scena principală, artiștii internaționali Julian Jordan și Regard urcă în lineup, alături de J Balvin, Lil Uzi Vert, Lil Pump, CKay, Alok, Don Diablo, Lost Frequencies, Timmy Trumpet și mulți alții. Artiștii apreciați la nivel național completează lineup-ul: Adrian Șaguna, Alex Super Beats, Alexandra Stan, Arias, DJ Dark & Mentol, Mario Fresh, Partydul Kiss FM, Pascal Junior și Smiley.
La scena DayDreaming vor răsuna până la răsărit și beat-urile lui Akos, Ales Andru, Alex Twin, Arkadyan, Dizharmonia, Dubfire, Emanuel Satie, Glauco Di Mambro, Guy Mantzur, Julian M, Layla Benitez, Lee Burridge, Maya Mar, Rampue Live, Themba, Tooker Live, Vizan.
Fanii muzicii trap, rap sau hip-hop se vor bucura și de show-urile artiștilor: Bad and Boujee, FC DNB, Serotone, ZO, anunțați pentru scena THE ARK.
bituca 12.07.2023, 22:17
Tare as fi vrut sa merg la Neversea dar nu s-a putut. Poate la anul.
Gabi1975. 16.07.2023, 14:55
Frumos dar niște preturi la băuturi de parcă ești in New York