Vestea a fost confirmată vineri printr-o postare pe contul său oficial de Instagram. În mesaj, se precizează că actorul a murit în somn, din cauze naturale.

„Majoritatea oamenilor îl cunosc pe Nicky pentru munca sa ca actor și pentru personajele cărora le-a dat viață de-a lungul anilor. În ultimii ani, Nicky și-a descoperit pasiunea pentru pictură și artă. Îi plăcea să își împărtășească talentul cu familia, prietenii și fanii”, se arată în comunicat.

„Era pasionat, sensibil și mereu motivat să creeze. Cei care l-au cunoscut cu adevărat au înțeles că arta sa era una dintre cele mai pure reflecții ale personalității sale”, mai este transmis în mesaj.

Într-un mesaj transmis ulterior pentru CNN de reprezentanta sa, Rebecca Taylor, în numele familiei, a adăugat: „Nu este un secret că Nicholas a avut dificultăți în trecut, însă urma tratament și lua medicație pentru a-și gestiona diagnosticul și era optimist în privința viitorului în momentul decesului”.

Declarația s-a încheiat cu o solicitare de respectarea intimității familiei.

Actorul este cel mai cunoscut pentru rolul lui Xander Harris, cel mai bun prieten al lui Buffy Summers, în serialul „Buffy the Vampire Slayer”, difuzat timp de șapte sezoane, între 1997 și 2003.

La un an după încheierea serialului, actorul s-a internat voluntar într-o clinică de dezintoxicare din cauza problemelor cu alcoolul, potrivit Los Angeles Times.

Problemele sale au continuat în 2010, când, potrivit revistei People, Brendon a intrat din nou într-un program de reabilitare după o altercație cu poliția.

În 2014 și 2015, Brendon a fost arestat de mai multe ori în Florida, South Carolina și New York și a urmat cel puțin de două ori programe pentru depresie, alcool și consum de substanțe, potrivit aceleiași publicații.

În 2017, a fost din nou arestat după ce ar fi agresat-o pe prietena sa într-o cameră de hotel din California.

Problemele sale medicale făcute publice au început în 2021, când ar fi suferit o paralizie cauzată de o afecțiune a coloanei vertebrale, care a necesitat mai multe intervenții chirurgicale.

În anul următor, Brendon a suferit ceea ce familia a descris drept „un episod cardiac (tahicardie/aritmie)”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.