Oana Sârbu și-a început cariera cinematografică în 1986 cu rolul Danei din “Liceenii”, dar recunoaște că tatăl său nu a fost de acord ca ea să urmeze o carieră artistică.
“I-am induplecat cu greu pe ai mei să mă lase. Tatăl meu, artist balerin la Teatrul “Constantin Tănase”, nu prea era de acord. M-au văzut cei din echipa “Liceenilor”, am dat probă cu Ștefan și acest cuplu a fost plăcut. Din sute de cupluri pe noi ne-au ales”, și amintit Oana Sârbu.
Cuprins:
Artista a crescut în mijlocul unei familii clasice, în care nu au existat divorțuri și spune că i-a fost greu să divorțeze de Virgil Popescu.
"Tata a fost atașat mult de familia mamei. Lucrul ăsta ni l-am dorit și eu și fratele meu, pentru că părinții și surorile mamei mele nu au trecut prin divorț, dar eu și fratele meu am trecut prin câte un divorș și am luat-o de la capăt.
Eu nu sunt o mamă singură. Când formezi totuși un cuplu stabil cu cineva, chiar dacă nu în sensul spre căsătorie, ceva duce la un echilibru", a spus Oana Sârbu pentru emisiunea "Doamne de poveste" care va fi difuzată duminică, de la ora 16.30, la Acasă Tv.