Pe ultima sută de metri cu sarcina, vedeta Antenei 1, retrasă temporar de la pupitrul “Observatorului special”, ne-a povestit cum stă cu pregătirile pentru venirea băieţelului şi când şi-a planificat întoarcerea pe micul ecran.

Libertatea: Mai ai puţin şi naşti… Pe cât noiembrie, mai exact?

Octavia Geamănu: Întâlnirea ar trebui să aibă loc undeva pe la jumătatea lunii noiembrie. Dacă nu se grăbeşte bebe, desigur… Chiar îl rog în fiecare zi să nu se grăbească.

Cum ai descrie ultima sută de metri a sarcinii?

Deşi am avut o perioadă în care nu mi-a fost uşor, am avut mereu zâmbetul pe buze. Sunt foarte fericită că pot să am parte de trăirea aceasta, care presupune aducerea pe lume a unui copil, şi nu-mi lipseşte nici o secundă încrederea în Dumnezeu. Nu prea am mai reuşit să dorm încă de când am rămas însărcinată, dar o să recuperez peste doi ani. Altfel, sunt bine din toate punctele de vedere.

Octavia și Marian s-au căsătorit la începutul anului trecut, în secret, iar în aprilie anul acesta au anunțat că vor deveni părinți

Octavia și Marian s-au căsătorit la începutul anului trecut, în secret, iar în aprilie anul acesta au anunțat că vor deveni părinți

Câte kilograme ai luat? Faci miş­care, exerciţii recomandate de medic?

Nu fac nici un pic de mişcare, în afara plimbărilor pe jos. Mi-a fost interzisă orice formă de efort încă din primul trimestru. Aşa că nu mă surprinde deloc că am pus pe mine cam toate kilogramele prevăzute în gra­fic.

Cum stai cu pregătirile?

Am rezolvat aproape totul, având în vedere că bebeluşul m-a trimis în concediu mai devreme decât îmi planificasem eu.

Ai discutat cu Marian despre împărţirea sarcinilor, după ce vei naşte?

Nici eu, nici soţul meu nu ne facem mari planuri referitoare la perioada ce va urma. Luăm lucrurile aşa cum vin. Prin urmare, vom vedea atunci ce are fiecare de făcut.

În ultimele zile cu soare de luna aceasta, Octavia și-a scos burtica la plimbare prin București

În ultimele zile cu soare de luna aceasta, Octavia și-a scos burtica la plimbare prin București

Ai ales cum şi unde vei naşte?

Am ştiut de la început unde voi naşte, iar referitor la cum se va desfă­şura asta… Mi-e imposibil să nasc natural.

Prenumele Andrei e bătut în cuie. Va mai avea însă vreun prenume, pe lângă acesta?

Doar Andrei. Andrei Ionescu. Îmi place mult cum sună.

Cât ţi-ai propus să stai acasă?

Dacă totul merge bine, mă întorc la muncă la începutul lunii februarie, anul viitor. Din fericire, programul îmi permite să nu lipsesc foarte mult de lângă copil.

Spuneai, la un moment dat, că vreţi doi copii. Câţi ani vei lăsa să treacă între Andrei şi următorul?

Da, ne dorim doi, fără îndoială. Însă nu ne-am gândit încă la momentul în care am vrea să vină al doilea. Staţi să vină primul!

Cu care dintre mămicile de la Antena 1 te înţelegi cel mai bine?

Cam de la fiecare dintre ele am aflat câte ceva. Chestia asta cu maternitatea creează o relaţie neaşteptată între mămici şi viitoare mămici.

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Știrileprotv.ro
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute