”Romania e în al 27-lea an de declin demografic și curînd nu va mai plăti nici pensii, că nu va mai avea cine alimenta fondul.
Între timp ne luptăm cu dezinfectanții diluați, statul mafiot și ofensiva organizațiilor LGBT, care nu mai vor doar dezincriminare (au primit-o imediat după ’90), toleranță (le-a fost dată, nimeni nu le contestă dreptul de a avea relații și de a le afișa, în parade stradale chiar), recunoaștere (o au, iar la nivel artistic, din plin!), ci vor, de cîțiva ani și la noi, căsătorii gay și drept de adopție. Asta înseamnă copii crescuți în spiritul homosexualității și deci, curînd, o rată și mai mică a natalității. Cît mai e pînă la extincția totală, Dumnezeu știe… Poate cu încă un mic efort, puțin de tot.
Dar pînă atunci, 3 milioane de semnături care susțin familia tradițională au fost depuse ieri, la Palatul Parlamentului, într-o încercare disperată de a mai salva ceva. E – cine știe – gestul ultim al majorității fertile înainte să fie înghițită cu totul de pretențiile unei minorități sterile”, a scris Olivia Steer.

Ulterior, probabil în urma sesizărilor internauților, pagina ei de Facebook a fost închisă, știut fiind faptul că politicile celebrei rețele de socializare nu permit publicarea unor astfel de mesaje.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Momentul în care o fată de 13 ani este călcată de locomotivă, în gara Bacău. Copila sărise un gard și voia să ajungă pe peron
Observatornews.ro
Momentul în care o fată de 13 ani este călcată de locomotivă, în gara Bacău. Copila sărise un gard și voia să ajungă pe peron
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta