Cronică de film | „Omul Invizibil” ne exploatează imaginația la maximum: ne speriem singuri
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nimic pe lumea asta nu-i mai înfricoșător decât propria imaginație, iar „The Invisible Man” („Omul Invizibil”) profită la maximum de acest adevăr. Horror-ul SF al momentului reușește să transforme o simplă încăpere goală în cel mai înspăimântător loc de pe Pământ.
Inspirat din romanul cu același titlu scris de H.G. Wells tocmai în 1897, „Omul Invizibil” adaptează clasica poveste vremurilor moderne. Scris și regizat de Leigh Whannell („Upgrade”), noul film gravitează în jurul unei victime a abuzului domestic.
Brutalizată fizic și psihic de partenerul ei de viață, Cecilia (Elisabeth Moss) hotărăște să-l părăsească pe faimosul savant Adrian Griffin (Oliver Jackson-Cohen). Evadează din propria casă noaptea, pe furiș, pentru că simpla idee a unei discuții cu el pe tema asta o face să tremure.
Polițistul James (Aldis Hodge), bun prieten al Ceciliei, o primește în casa lui pentru o vreme. Deși nimeni nu știe unde s-a refugiat, femeia refuză să iasă din casă; își petrece zilele privind îngrijorată pe geam, paralizată de paranoia, așteptându-se ca abuzivul Adrian să-i bată la ușă în orice secundă.
La două săptămâni după fugă, ziarele titrează că savantul s-a sinucis. Teoretic, Cecilia ar trebui să se relaxeze de-acum încolo, dar tocmai opusul se întâmplă: femeia începe să se simtă privită, urmărită prin casă, ca și cum fostul partener i-ar fi încă alături. Zgomot de pași venit dinspre holuri goale, uși deschizându-se singure – întâmplări inexplicabile o conving că Adrian e încă viu.
Teoria ei: bărbatul a inventat un mod de a fi invizibil, și-a înscenat moartea, iar acum locuiește prin umbrele casei lui James. Sună a nebunie curată, iar cei din jur sigur vor învinui medicamentele pe care le ia pentru controlul anxietății, însă nimic nu-i poate schimba părerea: Adrian e cu ea în casă; și vrea să se răzbune.
Așa procedează un regizor deștept
Un horror bun nu e acela care-ți afișează non-stop monstrul pe ecran, ci acela care sugerează discret prezența monstrului în încăpere. În loc să bruscheze în prim-plan colții însângerați ai creaturii, un regizor inteligent va dirija camera astfel încât să vedem umbre sau siluete cu coada ochiului; cât despre sunet, va folosi mai degrabă zgomotul unor pași care se apropie de noi, în defavoarea unor răgete care zgârie pe timpan.
Asta pentru că puterea sugestiei e mai eficientă decât scenele șocante, dacă vrei într-adevăr să trimiți fiori pe șira spinării spectatorului. „Omul Invizibil” ne lasă să ne frământăm vizavi de sursa incidentelor dubioase: oare Adrian e într-adevăr viu sau Cecilia a luat-o razna?! Situația rămâne ambiguă timp de aproape o oră, timp în care noi – spectatorii – stăm încremeniți, de teamă să nu ratăm vreun indiciu vizual sau auditiv.
Cum ne sperie propriul creier
Toate filmele pe care le-am văzut de-a lungul vieții ne-au învățat că, atunci când camera efectuează o mișcare de panoramare, noua ei poziție va dezvălui ceva important. Ei bine, regizorul Whannell o mută adesea către încăperi goale, unde nu-i nimic de văzut. În astfel de momente, creierul nostru intră în stare de alertă: ne spune că TREBUIE să fie ceva acolo, chiar dacă nu-l percepem cu ochii.
La fel de deștept e folosită compoziția cadrului, adică aranjarea elementelor în imagine. Deși protagonista ar trebui așezată cât de cât central, de multe ori o vedem la marginea ecranului, cu mult spațiu gol în spatele ei. Din nou, creierul ne spune că acel spațiu nu are cum să fie gol, de fapt. Dacă umple o porțiune așa mare din ecran, înseamnă că e ceva acolo. Ceva care ne scapă...
Găuri în logică
Din păcate, „Omul Invizibil” se împotmolește uneori în niște găuri de logică. Fenomene stranii au loc în spații publice – într-un restaurant, de exemplu -, iar întreg misterul ar putea fi rezolvat dacă cineva s-ar uita pe camerele de supraveghere. Înregistrări sigur există, dar nimeni nu se gândește să le verifice.
Chiar dacă trecem cu vederea detalii de genul ăsta, cum putem ignora forța absurdă cu care Cecilia e aruncată prin aer dintr-o cameră în alta, parcă lansată cu o praștie gigantică? O fi invizibil omul, dar tot om rămâne. Pe bune, uneori ai senzația că urmărești un film cu supereroi...
Merită „văzut”
Chiar dacă-i tras de păr pe alocuri, „Omul Invizibil” rămâne un Horror SF care merită urmărit. Cu o prestație bestială din partea lui Elisabeth Moss, genial filmat și bine scris, filmul îți exploatează la maximum imaginația și te face să te sperii singur. Nu de ceea ce vezi, ci tocmai de ceea ce nu vezi.
„Omul Invizibil” s-ar putea ascunde prin cinematografele din România începând de pe 28 februarie.
Nota: 8/10.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
